Mobile Virtual Network Operators (MVNO)

The Romanian Competition Council supports the MVNO but it is against excessive regulation in this area of the telecoms industry.
http://www.youtube.com/watch?v=LotIB2TU7KU&feature=bf_next&list=UU2AJd8MJsEvHQ4ZUTxGHEag 

ICN Annual Conference - Rio de Janeiro - April 2012

Speaking in the break-out session of the Advocacy Working Group - "Explaining competition benefits to business", alongside Cani Fernandez of Cuatrecasas Bruxelles, SUN Lih-Chyun, Commissioner at the Taiwan Fair Trade Commission and Paul Lugard of Philips.

Speaking in the break-out session of the Unilateral Conduct Working Group - "Objectives and Priorities for Unilateral Conduct Enforcement", together with Professor Eleonor J.Fox from New York University, Luc Peeperkorn from the European Commission and Professor Mats Bergman from Sodertorn University College.

Prezentare - Fundamente ale dreptului concurentei in Romania

Prezentarea a avut loc in data de 27 aprilie la conferinta de lansare a proiectului "EU Anti-Cartel and Anti-Monopoly Legislation", organizat de Fundatia Freedom House Romania, Institutul National al Magistraturii, Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania si Magistrats Europeens pour la Democratie et les Libertes (MEDEL).
http://www.youtube.com/watch?v=7fuZ9aYxlvA

Legislatia concurentei

A aparut lucrarea "Legislatia concurentei.Comentarii si explicatii", la Editura C.H.Beck in seria "Legi Comentate". 
Aceasta cuprinde comentarii si explicatii ale Legii concurentei nr.21/1996, dupa modificarea si completarea acesteia prin OUG 75/2010 si Legea 149/2011.


Comentariile şi explicaţiile pe care le veţi regăsi în paginile lucrării reprezintă o descriere a Legii concurenţei, supusă unui proces amplu de completări şi modificări în 2010 şi 2011, în care autorul a fost implicat în mod direct. Modificările şi-au propus să reformeze legislaţia în domeniul concurenţei în sensul alinierii cu normele în vigoare la nivelul Uniunii Europene, dar şi cu luarea în considerare a obiectivelor politicii de concurenţă din România.

Monopolul comertului modern, mit sau realitate?

O fraza rostita des in dezbaterile despre comertul alimentar este aceea ca marile retele de supermarketuri si hypermarketuri detin monopolul asupra comertului de detaliu. Cat de adevarata este aceasta fraza, raportat la cifrele si datele concrete?

Marile retele de magazine sunt cunoscute mai ales sub titulatura de „comert modern”, contrapus „comertului traditional” care reuneste de regula micile magazine, neintegrate in cadrul unor lanturi.  Din punct de vedere practic, notiunea de „comert traditional” ar trebui sa se refere mai degraba la comercializarea produselor prin piete si targuri.  Pentru a usura argumentatia mea, in cele ce urmeaza voi folosi termeni de comert „modern” si „traditional” in intelesul pe care il primesc in prezent.
Notiunea de monopol presupune ca o intreprindere sa detina 100% din piata pe care activeaza (echivalenta cu aceasta notiune este si cea de cvasi-monopol, care implica detinerea unor cote de piata de peste 90%).  In retail pietele sunt determinate prin disponibilitatea consumatorilor de a se deplasa catre punctele de vanzare, iar ariile de captare ale magazinelor sunt calculate in cadrul unei raze de cerc care presupune timpi de deplasare de 10 sau de 30 minute. Raportarile statistice aflate la dispozitie raporteaza insa ponderi ale diverselor tipuri de comert la nivel national, la nivel local sau prin defalcarea mediu urban versus mediu rural.
Astfel, comertul modern ar detine undeva peste 50% la nivel national, cu cote mai mari in mediul urban, ajungand pana la 75% in Bucuresti. Aceste raportari sunt utile pentru statistica dar pot fi deceptive in evaluarea puterii de piata reale a unui lant de supermarket-uri.  Ponderile in total comert ofera insa o imagine mai apropiata de realitate in ceea ce priveste puterea de negociere a acestor lanturi in raporturile cu furnizorii de produse.  Adica marile lanturi de magazine devin cumparatori de talie din ce in ce mai mare. Din punctul lor de vedere, retailerii se simt indreptatiti sa solicite discounturi mai mari si conditii de calitate uniforme. Din perspectiva producatorilor si distribuitorilor, marile lanturi de magazine devin parteneri comerciali din ce in ce mai greu de evitat in drumul produselor acestora catre consumatorii finali.  Tensiunile si acuzele de „monopolizare” apar mai ales in relatia producatori si distribuitori / comercianti, dar acestia din urma sunt prinsi la mijloc, avand in vedere ca orice consumator va resimti cresterea de pret la casieria comerciantului iar acesta va fi privit cu antipatie, chiar daca cresterea pretului nu ii este datorata.


Consolidarea e inevitabila

Dinamica comertului modern este una deosebita, chiar si pe perioada de criza, fapt datorat dorintei lanturilor concurente de a isi spori acoperirea la nivel national, dar si slabiciunilor inerente comertului numit „traditional”.  Cea mai buna veste cu privire la comertul modern si forta acestuia este ca aceasta este, in prezent, divizata intre cel putin 10 mari lanturi de magazine.  Situatia se va schimba in viitor, avand in vedere ca este firesc sa apara un fenomen de consolidare la nivelul comertului modern. Tensiunile mentionate anterior nu vor face decat sa creasca, dar lipsa de adaptare a unui mare numar de producatori autohtoni la imperativele prezentului va rezulta, fara indoiala, in falimente ale unora dintre ei.  Este de notat, in acest context, faptul ca producatorii „pretuiesc” si incearca sa sustina cat mai mult micile magazine, care le ofera canale de distributie alternative prin care pot „scurt-circuita” partial marile lanturi de magazine.
Experienta internationala
Chiar daca este dificil de prezis care va fi evolutia pe termen lung in ceea ce priveste ponderea comertului modern in totalul sectorului, cu siguranta ca aceasta va continua sa creasca.  Experienta din alte tari membre ale Uniunii Europene arata ca ponderea comertului bazat pe retele de mari magazine tinde sa fie mai mare in tarile nordice (Finlanda, Suedia, Danemarca), cu cote de peste 70%, fata de tarile din sud (Grecia, Spania, Portugalia), cu cote sub 50% la nivel national.  Specificul national – preferintele si comportamentul consumatorilor – joaca si ele un rol important, avand in vedere ca intr-o tara cum este Ungaria ponderea comertului modern este de peste 70% in vreme ce intr-o tara situata in aceeasi regiune si care a plecat de la realitati economice si sociale similare – Polonia - ponderea este in jur de 40% (conform unui studiu Euromonitor International din 2007).
Vom vedea daca exista un model romanesc in dezvoltarea sectorului de retail dar este destul de certa supravietuirea unui mare numar de magazine in format mic. Conditia este, desigur, ca acestea sa se „reinventeze” – sa ofere produsele la raft, intr-un mod atractiv si, mai ales, sa incerce sa aplice preturi competitive, care sa nu fie prea ridicate raportat la preturile practicate de marii retaileri. Micile magazine trebuie sa se pozitioneze ca adevarate alternative la marile lanturi, nu doar ca magazine de „necesitate”, preferate mai ales pentru proximitatea lor fata de consumatori. Proprietarii micilor magazine nu trebuie sa ignore faptul ca in Romania, spre deosebire de alte tari din Uniunea Europeana, unde mall-urile si marile magazine sunt situate mai ales la periferia localitatilor, concurenta este aproape „la usa”. Mai mult, lanturile din retailul modern au lansat formate de magazine mai mici, adecvate pentru localizarea lor cat mai in proximitatea sau chiar in cadrul zonelor rezidentiale.


Asocierea micilor comercianti, o solutie

Dincolo de modalitatea de prezentare si de construirea unei identitati specifice, cea mai mare provocare la care trebuie sa raspunda micii comercianti este cea a preturilor competitive cu marile magazine.  Fata de puterea lor de negociere si de cantitatile achizitionate in prezent, atingerea acestui obiectiv este, practic, imposibila. Asa cum am mentionat in cadrul unui articol anterior publicat de Progresiv, solutia cea mai la indemana, preluata din experienta altor economii, este aceea a asocierii micilor comercianti in cadrul unor centrale de achizitii care sa negocieze conditiile comerciale cu producatorii si distribuitorii si sa duca la impartirea unor costuri de logistica (transport, depozitare etc).
O astfel de posibilitate este la indemana micilor comercianti dar nu este la fel de adecvata in cazul unor retele de magazine care detin cote de piata mai mari de 10% la nivel national, avand in vedere ca peste acest nivel, astfel de acorduri pot intra in atentia autoritatii de concurenta.  Precizez ca si in cazul unor cote de piata de peste 10%, acordurile de achizitionare comuna sunt, totusi, permise atata vreme cat aduc beneficii tangibile pentru consumatori si nu duc la coordonarea comportamentului pe piata al comerciantilor astfel asociati.
„Monopolul” comertului modern nu este, deci, o realitate, decat, poate, pentru cei care sunt prea comozi sa incerce sa devina mai eficienti – din pespectiva producatorilor – sau sa creasca – din punctul de vedere al comertului traditional. Este insa posibila, pe termen mediu si lung, cresterea puterii de piata a unor comercianti din segmentul retailului modern (prin extindere sau preluarea altor comercianti) si transformarea acestora in interfete esentiale in relatia cu consumatorii.  Atunci si doar atunci vom putea vorbi de o reala putere a acestora de a isi impune conditiile. Lucrurile acestea nu sunt insa de ne-evitat. Cresterea puterii de piata a comertului modern se produce gradual – dar constant – si este in puterea tuturor celor care se tem si ridica de pe acum vocea fata de marile lanturi de magazine sa se pregateasca pentru peisajul comertului romanesc din anii urmatori.

Industria de cablu ar trebui sa isi "elibereze" consumatorii

Am publicat recent pe acest site o opinie personală prin care consideram că modul în care obligaţia „must carry”, de retransmitere a unor posturi TV, este reglementată de art.82 din Legea audiovizualului contravine unor prevederi din Constituţia României şi unor principii fundamentale ale economiei de piaţă - http://www.contributors.ro/media-tech/o-mare-anomalie-%E2%80%93-obligatia-%E2%80%9Emust-carry%E2%80%9D-din-legea-audiovizualului.

Am constatat cu această ocazie, prin comentariile primite, că există o îngrijorare cu privire la puterea de piaţă a operatorilor de cablu, care pot să se comporte abuziv, în sensul eliminării din grilă a unor posturi TV, mai ales a celor care ar fi în concurenţă cu posturi cu profil similar deţinute de aceşti operatori.  Sau că ar putea decide eliminarea unor posturi „incomode” pentru politicieni.  Cu privire la această din urmă îngrijorare, vreau să arăt că diversitatea de opinii şi asigurarea prezentării tuturor poziţiilor faţă de o temă trebuie să existe şi să fie asigurate de către Consiliul Naţional al Audiovizualului, în cadrul fiecărui post TV.  Din păcate, foarte multe persoane urmăresc doar posturile TV care consideră că le reflectă propriile opinii, dovada cea mai certă că posturile TV nu sunt obiective şi nu asigură echilibrul opiniilor, aşa cum ar trebui. CNA ar trebui să acorde o atenţie mai mare acestei polarizări, reflectată în preferinţele consumatorilor pentru un post TV sau altul şi ar trebui să intervină ferm şi eficient pentru a restabili echilibrul.  Nu se poate vorbi de concurenţă între posturile TV câtă vreme fiecare are privitorii săi „captivi” .

Revenind la tema anunţată, faţă de îngrijorările exprimate faţă de arbitrariul operatorilor de cablu am răspuns că obligaţia „must carry” nu reprezintă oricum o soluţie la puterea de piaţă a firmelor de cablu şi am propus, în reacţiile la comentarii, soluţii alternative cum este reglementarea tarifelor de acces la astfel de reţele sau obligarea firmelor de cablu să procedeze la o separare funcţională a posturilor TV de reţelele de cablu, cu obligarea lor de a tratata nediscriminatoriu solicitările de acces în grilă.  În ceea ce priveşte puterea de piaţă a operatorilor de cablu, am explicat că aceasta este contrabalansată de existenţa alternativelor – platformele de recepţie prin satelit (DTH), emisia de programe TV în format digital prin frecvenţe radio (DVB-T), care urmează a fi implementată în curând şi, parţial, recepţionarea de programe TV prin internet.  Nu ne-am afla, deci, în prezenţa unui monopol al firmelor de cablu, iar puterea de piaţă a acestora derivă mai degrabă din comportamentul consumatorilor care acordă o mai mare preferinţă recepţiei de programe TV prin cablu, rod al unei îndelungate tradiţii în perioada de după 1990.

Sunt de opinie că îngrijorarea este legitimă. Operatorii de cablu din România (şi nu numai - modelul este încă destul de răspândit în lume) îşi ţin în „captivitate” clienţii prin oferirea programelor TV într-un sistem „a la carte”.  Posturile TV la care avem acces sunt (pre)stabilite de către operatori iar la acestea se adaugă, posturile TV impuse prin prevederea legală din art.82 al Legii audiovizualului.  Realitatea ne spune că, în ordinea de prioritate, dorinţa fiecărui consumator individual este ultima, după cea a operatorului şi cea a statului. Este adevărat că programele incluse în grilă de operatori iau în calcul şi preferinţele consumatorilor, după cum şi posturile TV incluse în „must carry” au la bază studii de audienţă, fiind premiate, de principiu, posturile cele mai urmărite.  Problema este însă că atât operatorii cât şi CNA, ca gestionar al obligaţiei de „must carry”, creează pachete de programe care încearcă să satisfacă cât mai multă lume dar într-un mod generalizant, forţat, aproape socialist.  Pachetele de programe reprezintă soluţii de compromis, prin care operatorii încearcă să împace „capra, varza şi lupul”, adică cerinţele cât mai multor consumatori, în acelaşi timp, la care se adaugă programele „must carry”.  Rezultatul este că fiecare consumator primeşte câte puţin din ceea ce îl interesează în mod real dar într-un ambalaj mult mai pompos decât modesta realitate. Asta în condiţiile în care tehnologia din prezent – digitalizarea – permite crearea unor pachete de programe personalizate pentru fiecare consumator în parte sau pentru categorii specifice de consumatori (ştiri, sport, ştiinţă, muzică) cu dreptul telespectatorului de a le achiziţiona doar pe acestea.  Procesul de care vorbesc ar fi foarte greu, aproape imposibil de realizat, în condiţiile televiziunii analogice.  În definitiv, clientul este cel care plăteşte şi are dreptul să primească pachete personalizate în locul unui pachet „a la carte”, cum se întâmplă în prezent.

Faptul că personalizarea este posibilă la nivel de consumator individual este demonstrată şi de apariţia şi evoluţia programelor de tipul „pay-per-view”, în care consumatorul alege ce programe doreşte să vizioneze şi plăteşte doar pentru acestea.  Devine, astfel, evident, ca set-top-box-urile (decodoarele) din locuinţele noastre pot fi cu adevărat „cutiuţe magice”, capabile să ofere o mai mare flexibilitate şi programe pe dorinţa fiecăruia.

Televiziunile care văd corect viitorul fac deja un pas mai departe şi oferă acces personalizat, în sistem pay-per-view, prin intermediul internetului – vezi, în acest sens, platforma www.voyo.ro.  Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi dau seama de potenţialul imens al unei asemenea platforme, o alternativă mai mult decât convenabilă la „torente”.  De altfel, toate televiziunile din România furnizează programele lor şi pe internet, de mai multă vreme, iar în condiţiile creşterii acoperirii internetului de mare viteză, acest mediu se constituie într-o reală alternativă la recepţia programelor prin cablu.  Există şi operatori, deocamdată de nişă, care oferă acces la programe TV mult mai diversificate prin intermediul protocoalelor internet (IPTV).  Unii dintre operatorii de telefonie mobilă se pregătesc şi ei să furnizeze conţinut, având la bază dorinţa de a urca în „amonte”, către activităţile cu mai multă valoare adăugată, care pot genera venituri suplimentare.  Este posibil ca şi această extindere a operatorilor de telefonie mobilă să genereze tensiuni, similare celor dintre operatorii de telefonie mobilă şi posturile TV.

Priviţi din  perspectiva dezvoltării şi potenţialului noilor tehnologii, operatorii de cablu riscă să pară, destul de curând, demodaţi şi rupţi de tendinţele tehnologice.  Dacă vor continua să se comporte ca în anii 1990, când cablul era singurul care putea să ofere un număr suficient de mare de programe TV în condiţii bune de calitate şi preţ, ar putea fi luaţi de valul evoluţiilor tehnologice.  Am arătat cu altă ocazie că operatorii de cablu sunt destul de conştienţi de noile provocări iar deţinerea de canale proprii este o încercare de a urca pe lanţul valoric spre zona producţiei şi emisiei TV.  Aşa cum cele mai mari venituri la nivel mondial nu sunt realizate de marii furnizori de servicii de acces internet ci de furnizorii de conţinut (Google, Facebook, Amazon etc), tot astfel câştigurile cele mai mari în domeniul programelor TV nu este realizat de transmiţători, ci de furnizorii de conţinut.  Pe de altă parte, aşa cum s-a remarcat, intrarea operatorilor de cablu pe aceste pieţe creează tensiuni şi conflicte cu posturile TV clasice. Posturile TV „clasice” îşi văd poziţiile ameninţate prin intrarea în competiţie cu posturi TV deţinute de retransmiţători şi au temerea – legitimă – că aceştia ar putea favoriza propriile posturi în defavoarea lor. 

Chiar dacă urcarea „în amonte” a operatorilor de cablu este o mişcare logică din punct de vedere economic, în situaţia în care aceştia continuă să deţină o pondere importantă în retransmisia de programe TV, sunt necesare măsuri care să prevină abuzurile faţă de posturile TV care nu le aparţin.  Este evident că eliminarea abuzivă a unui post TV lipseşte, în egală măsură clienţii acelui operator de posibilitatea de a beneficia de programele respective, dacă ar dori acest lucru.  Cu excepţia posturilor TV care se încadrează firesc în „must carry” – televiziunea publică, televiziunile cu profil cultural, religios sau aparţinând minorităţilor naţionale - decizia cu privire la recepţionarea unui anumit post trebuie să fie a consumatorilor.  Din punctul de vedere al operatorilor de cablu poate exista nevoia unui număr minim de pachete, astfel încât asigurarea retransmisiei să fie viabilă din punct de vedere economic la fiecare punct din reţea.  Pe baza regulii că valoarea unei mărfi pentru o persoană este dată, în cea mai mare parte, de utilitatea mărfii pentru aceea persoană, pot achita acelaşi preţ (sau chiar mai mare) pentru 10 canale care mă interesează foarte mult ca şi pentru 100 sau 150 de canale care, în ceea ce mai mare parte, nu mă interesează. Poate că libertatea mea ca şi consumator nu va fi absolută dar ea va fi mai mare decât în prezent.

Industria de cablu trebuie, aşadar, să îşi „elibereze” consumatorii.  Nu este un proces care se poate derula peste noapte dar nici nu necesită eforturi supraomeneşti.  Operatorii de cablu trebuie să lase puterea de alegere în mâinile clienţilor lor şi doar prin acest proces – democratic – vor reuşi să îşi asigure viabilitatea pe termen lung.

O mare anomalie - obligatia "must carry"din Legea Audiovizualului

http://www.contributors.ro/media-tech/o-mare-anomalie-%E2%80%93-obligatia-%E2%80%9Emust-carry%E2%80%9D-din-legea-audiovizualului/