Am
publicat recent pe acest site o opinie personală prin care consideram că modul
în care obligaţia „must carry”, de retransmitere a unor posturi TV, este
reglementată de art.82 din Legea audiovizualului contravine unor prevederi din
Constituţia României şi unor principii fundamentale ale economiei de piaţă - http://www.contributors.ro/media-tech/o-mare-anomalie-%E2%80%93-obligatia-%E2%80%9Emust-carry%E2%80%9D-din-legea-audiovizualului.
Am
constatat cu această ocazie, prin comentariile primite, că există o îngrijorare
cu privire la puterea de piaţă a operatorilor de cablu, care pot să se comporte
abuziv, în sensul eliminării din grilă a unor posturi TV, mai ales a celor care
ar fi în concurenţă cu posturi cu profil similar deţinute de aceşti
operatori. Sau că ar putea decide
eliminarea unor posturi „incomode” pentru politicieni. Cu privire la această din urmă îngrijorare,
vreau să arăt că diversitatea de opinii şi asigurarea prezentării tuturor
poziţiilor faţă de o temă trebuie să existe şi să fie asigurate de către
Consiliul Naţional al Audiovizualului, în cadrul fiecărui post TV. Din păcate, foarte multe persoane urmăresc
doar posturile TV care consideră că le reflectă propriile opinii, dovada cea
mai certă că posturile TV nu sunt obiective şi nu asigură echilibrul opiniilor,
aşa cum ar trebui. CNA ar trebui să acorde o atenţie mai mare acestei
polarizări, reflectată în preferinţele consumatorilor pentru un post TV sau
altul şi ar trebui să intervină ferm şi eficient pentru a restabili
echilibrul. Nu se poate vorbi de concurenţă
între posturile TV câtă vreme fiecare are privitorii săi „captivi” .
Revenind
la tema anunţată, faţă de îngrijorările exprimate faţă de arbitrariul
operatorilor de cablu am răspuns că obligaţia „must carry” nu reprezintă oricum
o soluţie la puterea de piaţă a firmelor de cablu şi am propus, în reacţiile la
comentarii, soluţii alternative cum este reglementarea tarifelor de acces la
astfel de reţele sau obligarea firmelor de cablu să procedeze la o separare
funcţională a posturilor TV de reţelele de cablu, cu obligarea lor de a tratata
nediscriminatoriu solicitările de acces în grilă. În ceea ce priveşte puterea de piaţă a
operatorilor de cablu, am explicat că aceasta este contrabalansată de existenţa
alternativelor – platformele de recepţie prin satelit (DTH), emisia de programe
TV în format digital prin frecvenţe radio (DVB-T), care urmează a fi
implementată în curând şi, parţial, recepţionarea de programe TV prin
internet. Nu ne-am afla, deci, în
prezenţa unui monopol al firmelor de cablu, iar puterea de piaţă a acestora
derivă mai degrabă din comportamentul consumatorilor care acordă o mai mare
preferinţă recepţiei de programe TV prin cablu, rod al unei îndelungate
tradiţii în perioada de după 1990.
Sunt
de opinie că îngrijorarea este legitimă. Operatorii de cablu din România (şi nu
numai - modelul este încă destul de răspândit în lume) îşi ţin în „captivitate”
clienţii prin oferirea programelor TV într-un sistem „a la carte”. Posturile TV la care avem acces sunt
(pre)stabilite de către operatori iar la acestea se adaugă, posturile TV impuse
prin prevederea legală din art.82 al Legii audiovizualului. Realitatea ne spune că, în ordinea de
prioritate, dorinţa fiecărui consumator individual este ultima, după cea a
operatorului şi cea a statului. Este adevărat că programele incluse în grilă de
operatori iau în calcul şi preferinţele consumatorilor, după cum şi posturile
TV incluse în „must carry” au la bază studii de audienţă, fiind premiate, de
principiu, posturile cele mai urmărite.
Problema este însă că atât operatorii cât şi CNA, ca gestionar al
obligaţiei de „must carry”, creează pachete de programe care încearcă să
satisfacă cât mai multă lume dar într-un mod generalizant, forţat, aproape
socialist. Pachetele de programe
reprezintă soluţii de compromis, prin care operatorii încearcă să împace
„capra, varza şi lupul”, adică cerinţele cât mai multor consumatori, în acelaşi
timp, la care se adaugă programele „must carry”. Rezultatul este că fiecare consumator
primeşte câte puţin din ceea ce îl interesează în mod real dar într-un ambalaj
mult mai pompos decât modesta realitate. Asta în condiţiile în care tehnologia
din prezent – digitalizarea – permite crearea unor pachete de programe
personalizate pentru fiecare consumator în parte sau pentru categorii specifice
de consumatori (ştiri, sport, ştiinţă, muzică) cu dreptul telespectatorului de
a le achiziţiona doar pe acestea. Procesul
de care vorbesc ar fi foarte greu, aproape imposibil de realizat, în condiţiile
televiziunii analogice. În definitiv,
clientul este cel care plăteşte şi are dreptul să primească pachete
personalizate în locul unui pachet „a la carte”, cum se întâmplă în prezent.
Faptul
că personalizarea este posibilă la nivel de consumator individual este
demonstrată şi de apariţia şi evoluţia programelor de tipul „pay-per-view”, în
care consumatorul alege ce programe doreşte să vizioneze şi plăteşte doar
pentru acestea. Devine, astfel, evident,
ca set-top-box-urile (decodoarele) din locuinţele noastre pot fi cu adevărat
„cutiuţe magice”, capabile să ofere o mai mare flexibilitate şi programe pe
dorinţa fiecăruia.
Televiziunile
care văd corect viitorul fac deja un pas mai departe şi oferă acces
personalizat, în sistem pay-per-view, prin intermediul internetului – vezi, în
acest sens, platforma www.voyo.ro. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră îşi dau
seama de potenţialul imens al unei asemenea platforme, o alternativă mai mult
decât convenabilă la „torente”. De
altfel, toate televiziunile din România furnizează programele lor şi pe
internet, de mai multă vreme, iar în condiţiile creşterii acoperirii
internetului de mare viteză, acest mediu se constituie într-o reală alternativă
la recepţia programelor prin cablu.
Există şi operatori, deocamdată de nişă, care oferă acces la programe TV
mult mai diversificate prin intermediul protocoalelor internet (IPTV). Unii dintre operatorii de telefonie mobilă se
pregătesc şi ei să furnizeze conţinut, având la bază dorinţa de a urca în
„amonte”, către activităţile cu mai multă valoare adăugată, care pot genera
venituri suplimentare. Este posibil ca
şi această extindere a operatorilor de telefonie mobilă să genereze tensiuni,
similare celor dintre operatorii de telefonie mobilă şi posturile TV.
Priviţi
din perspectiva dezvoltării şi
potenţialului noilor tehnologii, operatorii de cablu riscă să pară, destul de
curând, demodaţi şi rupţi de tendinţele tehnologice. Dacă vor continua să se comporte ca în anii
1990, când cablul era singurul care putea să ofere un număr suficient de mare
de programe TV în condiţii bune de calitate şi preţ, ar putea fi luaţi de valul
evoluţiilor tehnologice. Am arătat cu
altă ocazie că operatorii de cablu sunt destul de conştienţi de noile provocări
iar deţinerea de canale proprii este o încercare de a urca pe lanţul valoric
spre zona producţiei şi emisiei TV. Aşa
cum cele mai mari venituri la nivel mondial nu sunt realizate de marii
furnizori de servicii de acces internet ci de furnizorii de conţinut (Google,
Facebook, Amazon etc), tot astfel câştigurile cele mai mari în domeniul
programelor TV nu este realizat de transmiţători, ci de furnizorii de
conţinut. Pe de altă parte, aşa cum s-a
remarcat, intrarea operatorilor de cablu pe aceste pieţe creează tensiuni şi
conflicte cu posturile TV clasice. Posturile TV „clasice” îşi văd poziţiile
ameninţate prin intrarea în competiţie cu posturi TV deţinute de
retransmiţători şi au temerea – legitimă – că aceştia ar putea favoriza
propriile posturi în defavoarea lor.
Chiar
dacă urcarea „în amonte” a operatorilor de cablu este o mişcare logică din
punct de vedere economic, în situaţia în care aceştia continuă să deţină o
pondere importantă în retransmisia de programe TV, sunt necesare măsuri care să
prevină abuzurile faţă de posturile TV care nu le aparţin. Este evident că eliminarea abuzivă a unui
post TV lipseşte, în egală măsură clienţii acelui operator de posibilitatea de
a beneficia de programele respective, dacă ar dori acest lucru. Cu excepţia posturilor TV care se încadrează
firesc în „must carry” – televiziunea publică, televiziunile cu profil
cultural, religios sau aparţinând minorităţilor naţionale - decizia cu privire
la recepţionarea unui anumit post trebuie să fie a consumatorilor. Din punctul de vedere al operatorilor de cablu
poate exista nevoia unui număr minim de pachete, astfel încât asigurarea
retransmisiei să fie viabilă din punct de vedere economic la fiecare punct din
reţea. Pe baza regulii că valoarea unei
mărfi pentru o persoană este dată, în cea mai mare parte, de utilitatea mărfii
pentru aceea persoană, pot achita acelaşi preţ (sau chiar mai mare) pentru 10
canale care mă interesează foarte mult ca şi pentru 100 sau 150 de canale care,
în ceea ce mai mare parte, nu mă interesează. Poate că libertatea mea ca şi consumator
nu va fi absolută dar ea va fi mai mare decât în prezent.
Industria
de cablu trebuie, aşadar, să îşi „elibereze” consumatorii. Nu este un proces care se poate derula peste
noapte dar nici nu necesită eforturi supraomeneşti. Operatorii de cablu trebuie să lase puterea
de alegere în mâinile clienţilor lor şi doar prin acest proces – democratic –
vor reuşi să îşi asigure viabilitatea pe termen lung.
