Prin OUG nr.31/2015 au fost modificate mai multe prevederi ale Legii concurenței nr.21/1996, republicată dar printre cele mai importante este una care nu iese deloc în evidență: o modificare de nuanță, care schimbă însă în totalitate sensul unui articol.
Astfel, au fost modificate alineatele (1) și (2) ale art.62, care se referă la întreruperea termenelor de prescripție pentru aplicarea de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor substanțiale ale Legii concurenței, astfel:
”(1) Orice acţiune întreprinsă de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul investigării unei încălcări a legii sau în scopul declanşării unei investigaţii întrerupe cursul termenelor de prescripţie prevăzute la art. 61. Întreruperea termenului de prescripţie produce efect de la data comunicării acţiunii întreprinse de către Consiliul Concurenţei, făcută către cel puţin un operator economic sau o asociaţie de operatori economici care a participat la săvârşirea încălcării legii.
(2) Acţiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenţei şi care întrerup cursul termenului de prescripţie includ, în principal, următoarele:
a) solicitări de informaţii, în scris;
b) ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei investigaţii;
c) desfăşurarea de inspecţii;
d) comunicarea raportului de investigaţie."
La prima vedere este vorba de mici ”ajustări” ale prevederilor legale. De fapt, modificarea este radicală și este esențială
Astfel, anterior intrării în vigoare a OUG nr.31/2015, termenul de prescripție putea fi întrerupt doar pentru cauze și acțiuni anterioare deschiderii investigației și cel mai târziu la data declanșării investigației - inclusiv ordinul de declanșare a investigației avea efectul de a întrerupe termenul de prescripție. Ulterior însă, ceasul continua să ticăie implacabil, împotriva Consiliului Concurenței - prescripția curge întotdeauna împitriva cuiva, în acest caz împotriva autorității publice care are la dispoziție un termen suficient, de până la 5 ani, pentru a finaliza investigația.
În cele ce urmează, vă prezint o analiză detaliată a mecanismului prescripției, anterior întrării în vigoare a OUG 31/2015, argumentând și de ce actualul regim, deși este aliniat cu prevederile echivalente din Regulamentul (CE) 1/2003, este greșit din punctul de vedere al duratei rezonabile a unei investigații și al eficienței care trebuie să guverneze activitatea Consiliului Concurenței.
Astfel, în regimul legal anterior datei de 30 iunie 2015, data de la care întreruperea prescripției
opera era aceea a comunicării unei cereri de informații sau a ordinului de declanșare a investigației cel puțin unei
întreprinderi dintre cele care participaseră la presupusa încălcare a legii -
art.62, alineat (1), teza a II-a –, iar întreruperea avea efecte față de toate
întreprinderile implicate – alineat (3) al art.62 din Legea concurenței.
Termenul care începe să curgă după întreruperea
prescripției - atât înainte cât și după OUG 31/2015 - este identic cu cel inițial, prevăzut la art.61, alineat (1) din
Legea concurenței – 5 ani, în cazul unei încălcări a prevederilor art.5,
alineat (1) din Legea concurenței.
Legea concurenței prevede, în alineatul (4) al
art.62 și existența unui maxim special
al termenului de prescripție care, cu toate întreruperile care ar putea avea
loc, nu va putea depăși dublul
termenului inițial.
Deși alineatul (4) al art.62 folosește
expresia ”un nou termen” care curge după întreruperea prescripției, este de
principiu că pot exista mai multe întreruperi ale prescripției, anterioare
deschiderii investigației, cu condiția ca, în final, termenul maxim constând în
dublul termenului de prescripție (6 ani sau 10 ani, după caz), să nu fie
depășit. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, atunci când faptele
potențial anticoncurențiale sunt descoperite în cadrul sau la finalul unei
investigații utile de cunoaștere a pieței – desfășurate în baza art.25, alineat
(1), litera g) din Legea concurenței – sau al realizării unor analize
preliminare, în baza art.25, alineat (2) din Legea concurenței. Cererile de
informații trimise în cadrul unor astfel de proceduri sunt în măsură să
întrerupă termenele de prescripție, astfel încât, odată cu declanșarea unei
investigații de caz, autoritatea de concurență să aibă la dispoziție o perioadă
de timp suficientă – de până la 5 ani, în cazul încălcării art.5, alineat (1)
din Legea concurenței – în care să cerceteze în ce măsură indiciile privind
posibile fapte anticoncurențiale se confirmă, iar aplicarea unei sancțiuni
devine necesară.
Comparație între
întreruperea prescripției sub regimul Legii concurenței din România și
întreruperea prescripției în regimul dreptului comunitar al concurenței.
Inaplicabilitatea în speță a Regulamentului nr. 1/2003.
Extrem de important pentru buna înțelegere a
modalității în care pot fi întrerupte termenele de prescripție pentru
posibilele fapte anticoncurențiale este faptul că, în ceea ce privește faptele
cărora li se aplică doar prevederile Legii concurenței la nivel național,
cauzele de întrerupere puteau fi plasate în timp doar anterior deschiderii
investigației sau, cel mai târziu, să fi coincis ca moment cu data deschiderii
investigației, prin Ordin:
Prevederile din Legea națională a concurenței erau diferite față de prevederile art. 25, alineat (3) din Regulamentul
nr.1/2003 al
Consiliului din 16 decembrie 2002, privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la
articolele 81 și 82 din Tratat:
”Orice acțiune întreprinsă
de Comisie sau de autoritatea de concurenţă dintr-un stat membru în scopul examinării sau investigării unei încălcări întrerupe cursul termenului de
prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu
cominatoriu.”
Așadar, în regimul Regulamentului nr. 1/2003, era și este act interuptiv de prescripție orice act ce are scopul de examinare sau
investigare, indiferent de momentul procedural în care are loc, deci indiferent
dacă este înainte, în momentul sau după momentul declanșării investigației,
spre deosebire de Legea națională a concurenței, unde, anterior datei de 30 iunie 2015, erau acte interuptive de
prescripție doar actele de examinare preliminară sau cele necesare pentru
declanșarea unei investigații, deci doar actele procedurale anterioare
declanșării investigației sau, cel mai târziu, declanșarea investigației prin
ordin.
Trebuie avut în vedere că regimul juridic al prescripției
este întotdeauna imperativ, iar cauzele de întrerupere a acestora sunt
prevăzute tot imperativ și limitativ prin dispozițiile legale emise în
acest scop. Calcularea termenelor de
prescripție și cauzele de întrerupere nu pot fi, astfel, intrepretate extensiv,
prin analogie, ci stricto sensu.
Rațiunea
instituției prescripției. Principiul duratei rezonabile a investigației și
asigurarea scopului aplicării de sancțiuni contravenționale în materia
concurenței.
Termenul de prescripție de 5 ani de după
declanșarea unei investigații, prevăzut de art.61, alineat (1), litera b) din
Legea concurenței este un termen mai mult decât suficient pentru analizarea și
dovedirea existenței unor fapte anticoncurențiale, oricât de complexe ar fi
acestea.
Prevederea în lege a unui astfel de termen reprezintă
aplicarea concretă a principiului duratei
rezonabile pentru finalizarea unei
investigații cu privire la posibile fapte anticoncurențiale.
Este de principiu și este general admis că
investigațiile autorităților de concurență trebuie să fie finalizate în termene
cât mai scurte, în vederea asigurării unei acțiuni și intervenții prompte și
eficiente în piață a acestora, dacă este probată existența unor fapte
anticoncurențiale.
Scopul final al sancțiunilor în materia
dreptului concurenței, aplicabile în cazurile de fapte neconcurențiale, este
acela de asigurare a unei corectări rapide a situației anticoncurențiale, precum
și acela de prevenire a unor noi încălcări prin popularizarea în piață a
exemplului sancțiunilor aplicate.
Altminteri, în afara acestor scopuri de corectare promptă și prevenție prin puterea exemplului,
aplicarea de sancțiuni după o perioadă considerabilă de la data săvârșirii
presupuselor încălcări nu mai are decât efectul de a pune costuri inutile și
împovărătoare în sarcina întreprinderilor care între timp și-au corectat sau
clarificat demult comportamentul de piață.
Din acest punct de vedere, faptul că termenul
de prescripție prevăzut de art.61, alineat (1), litera b) din Legea concurenței
nu poate fi întrerupt după declanșarea investigației și comunicarea ordinului
de investigație este firesc și este conform cu principiul enunțat.
Câteva concluzii:
- toate cauzele finalizate de Consiliul Concurenței și în cadrul cărora investigațiile au durat mai mult de 5 ani de la data declanșării, până la apariția OUG nr.31/2015 (30 iunie 2015), sunt afectate de prescrierea dreptului Consiliului Concurenței de a mai aplica sancțiuni pecuniare: este vorba de, probabil, mai toate investigațiile care privesc piața vopselurilor, unde Consiliul Concurenței a anunțat recent aplicarea de sancțiuni, ca și de investigațiile privind Metro, Real, Selgros, Mega Image și unii furnizori ai acestora, pentru care sancțiunea a fost emisă la începutul acestui an. Prescriptia a operat automat, astfel incat aplicarea de sanctiuni nu este posibila nici daca intreprinderile isi recunosc fapta - aceasta poate fi anticoncurentiala dar nu mai pot fi aplicate amenzi ci, eventual, pot fi impuse doar măsuri corective.
- de lege ferenda, se impune revenirea la forma anterioară OUG 31/2015, in ceea ce priveste art.62 din Legea concurentei, astfel incat sa se evite durate excesive ale investigatiilor, cu costuri pentru întrepinderi si lipsa de eficienta pentru Consiliul Concurentei.
[1] Conform Orientărilor CE privind conceptul de efect
asupra comerțului din articolele 81 și 82 din Tratat (2004/C 101/07).
No comments:
Post a Comment