Un fost şef de la Concurenţă: Amendarea Transelectrica de către Comisia Europeană va avea şi alte consecinţe
miercuri, 17:49
Amenda de un milion de euro dată azi de Comisia Europeană bursei de energie OPCOM, filială a Transelectrica, va genera mai multe efecte, unul dintre acestea fiind posibilele depăgubiri pe care reclamanţii le-ar putea cere de la Transelectrica, crede Valentin Mircea, senior partner al firmei de avocatură Mircea şi Asociaţii.
Avocatul Valentin Mircea a ocupat timp de cinci ani, până în octombrie 2013, postul de vice-preşedinte al Consiliului Concurenţei.
Mircea are o experienţă de 15 ani în dreptul afacerilor şi este specializat în ariile de practică legate de sectoarele concurenţă, telecomunicaţii, media şi energie, precum şi reglementări în retail şi în sectorul farmaceutic.
Amenda de 1 milion de euro pe care Comisia Europeană a aplicat-o astăzi Transelectrica şi bursei de energie pe care aceasta o gestionează (OPCOM) marchează o premieră pentru România: este prima sancţiune pe care Comisia Europeană o aplică unui operator economic din România, spune Valentin Mircea.
Comisia Europeană (CE) a amendat bursa de energie OPCOM şi Transelectrica (TEL) cu 1 milion de euro pentru că au abuzat de poziţia dominantă pe piaţa românească a tranzacţiilor spot cu energie, încălcând normele europene în materie de concurenţă.
Între 2008 şi 2013, OPCOM a impus ca membrii pieţelor spot de energie electrică să se înregistreze în scopuri de TVA în România, refuzând să accepte comercianţii care erau deja înregistraţi în scopuri de TVA în alte state membre ale UE. Prin urmare, comercianţii din UE nu puteau intra pe piaţa angro de energie electrică din România decât prin înfiinţarea unui sediu permanent în România, ceea ce presupune costuri suplimentare şi dezavantaje organizatorice pentru comercianţii din UE în comparaţie cu cei din România. Discriminarea pe motive de naţionalitate sau loc de stabilire contravine principiilor de bază ale pieţei unice, spun reprezentanţii Comisiei Europene. Potrivit acestora, procedurile au început în decembrie 2012, fiind trimise informări privind obiecţile CE în iunie 2013.
Valentin Mircea spune că decizia anunţată azi de Comisie Europeană va avea mai multe consecinţe.
În ceea ce priveşte Transelectrica, este foarte probabil ca cei care au reclamat Transelectrica la Comisia Europeană să solicite despăgubiri de la aceasta, pentru excluderea de la tranzacţiile derulate de OPCOM. Aceasta ar fi, la rândul său, o premieră pentru România. Este cunoscut faptul că autorităţile europene sprijină şi încurajează victimele comportamentelor anticoncurenţiale să solicite repararea prejudiciilor iar decizia de azi a Comisiei Europene va fi un element solid într-o astfel de acţiune în daune, spune avocatul.
Nici reprezentanţii Transelectrica şi nici cei ai OPCOM nu transmis până acum un punct de vedere.
Creşterea activităţii Comisiei Europene cu privire şi la alte posibile fapte anticoncurenţiale săvârşite în România (este o altă consecinţă - n.red.) Numărul de plângeri ale unor operatori economici români la Comisia Europeană va creşte în perioada următoare, în condiţiile în tot mai multe persoane vor realiza că pot apela pentru apărarea drepturilor lor nu doar la Consiliul Concurenţei, ci şi la Comisia Europeană, mai spune Valentin Mircea.