O fraza rostita des in dezbaterile despre comertul alimentar este aceea ca marile retele de supermarketuri si hypermarketuri detin monopolul asupra comertului de detaliu. Cat de adevarata este aceasta fraza, raportat la cifrele si datele concrete?
Marile retele de magazine sunt cunoscute mai ales sub titulatura de „comert modern”, contrapus „comertului traditional” care reuneste de regula micile magazine, neintegrate in cadrul unor lanturi. Din punct de vedere practic, notiunea de „comert traditional” ar trebui sa se refere mai degraba la comercializarea produselor prin piete si targuri. Pentru a usura argumentatia mea, in cele ce urmeaza voi folosi termeni de comert „modern” si „traditional” in intelesul pe care il primesc in prezent.
Notiunea de monopol presupune ca o intreprindere sa detina 100% din piata pe care activeaza (echivalenta cu aceasta notiune este si cea de cvasi-monopol, care implica detinerea unor cote de piata de peste 90%). In retail pietele sunt determinate prin disponibilitatea consumatorilor de a se deplasa catre punctele de vanzare, iar ariile de captare ale magazinelor sunt calculate in cadrul unei raze de cerc care presupune timpi de deplasare de 10 sau de 30 minute. Raportarile statistice aflate la dispozitie raporteaza insa ponderi ale diverselor tipuri de comert la nivel national, la nivel local sau prin defalcarea mediu urban versus mediu rural.
Astfel, comertul modern ar detine undeva peste 50% la nivel national, cu cote mai mari in mediul urban, ajungand pana la 75% in Bucuresti. Aceste raportari sunt utile pentru statistica dar pot fi deceptive in evaluarea puterii de piata reale a unui lant de supermarket-uri. Ponderile in total comert ofera insa o imagine mai apropiata de realitate in ceea ce priveste puterea de negociere a acestor lanturi in raporturile cu furnizorii de produse. Adica marile lanturi de magazine devin cumparatori de talie din ce in ce mai mare. Din punctul lor de vedere, retailerii se simt indreptatiti sa solicite discounturi mai mari si conditii de calitate uniforme. Din perspectiva producatorilor si distribuitorilor, marile lanturi de magazine devin parteneri comerciali din ce in ce mai greu de evitat in drumul produselor acestora catre consumatorii finali. Tensiunile si acuzele de „monopolizare” apar mai ales in relatia producatori si distribuitori / comercianti, dar acestia din urma sunt prinsi la mijloc, avand in vedere ca orice consumator va resimti cresterea de pret la casieria comerciantului iar acesta va fi privit cu antipatie, chiar daca cresterea pretului nu ii este datorata.
Consolidarea e inevitabilaDinamica comertului modern este una deosebita, chiar si pe perioada de criza, fapt datorat dorintei lanturilor concurente de a isi spori acoperirea la nivel national, dar si slabiciunilor inerente comertului numit „traditional”. Cea mai buna veste cu privire la comertul modern si forta acestuia este ca aceasta este, in prezent, divizata intre cel putin 10 mari lanturi de magazine. Situatia se va schimba in viitor, avand in vedere ca este firesc sa apara un fenomen de consolidare la nivelul comertului modern. Tensiunile mentionate anterior nu vor face decat sa creasca, dar lipsa de adaptare a unui mare numar de producatori autohtoni la imperativele prezentului va rezulta, fara indoiala, in falimente ale unora dintre ei. Este de notat, in acest context, faptul ca producatorii „pretuiesc” si incearca sa sustina cat mai mult micile magazine, care le ofera canale de distributie alternative prin care pot „scurt-circuita” partial marile lanturi de magazine.
Experienta internationala
Chiar daca este dificil de prezis care va fi evolutia pe termen lung in ceea ce priveste ponderea comertului modern in totalul sectorului, cu siguranta ca aceasta va continua sa creasca. Experienta din alte tari membre ale Uniunii Europene arata ca ponderea comertului bazat pe retele de mari magazine tinde sa fie mai mare in tarile nordice (Finlanda, Suedia, Danemarca), cu cote de peste 70%, fata de tarile din sud (Grecia, Spania, Portugalia), cu cote sub 50% la nivel national. Specificul national – preferintele si comportamentul consumatorilor – joaca si ele un rol important, avand in vedere ca intr-o tara cum este Ungaria ponderea comertului modern este de peste 70% in vreme ce intr-o tara situata in aceeasi regiune si care a plecat de la realitati economice si sociale similare – Polonia - ponderea este in jur de 40% (conform unui studiu Euromonitor International din 2007).
Vom vedea daca exista un model romanesc in dezvoltarea sectorului de retail dar este destul de certa supravietuirea unui mare numar de magazine in format mic. Conditia este, desigur, ca acestea sa se „reinventeze” – sa ofere produsele la raft, intr-un mod atractiv si, mai ales, sa incerce sa aplice preturi competitive, care sa nu fie prea ridicate raportat la preturile practicate de marii retaileri. Micile magazine trebuie sa se pozitioneze ca adevarate alternative la marile lanturi, nu doar ca magazine de „necesitate”, preferate mai ales pentru proximitatea lor fata de consumatori. Proprietarii micilor magazine nu trebuie sa ignore faptul ca in Romania, spre deosebire de alte tari din Uniunea Europeana, unde mall-urile si marile magazine sunt situate mai ales la periferia localitatilor, concurenta este aproape „la usa”. Mai mult, lanturile din retailul modern au lansat formate de magazine mai mici, adecvate pentru localizarea lor cat mai in proximitatea sau chiar in cadrul zonelor rezidentiale.
Asocierea micilor comercianti, o solutieDincolo de modalitatea de prezentare si de construirea unei identitati specifice, cea mai mare provocare la care trebuie sa raspunda micii comercianti este cea a preturilor competitive cu marile magazine. Fata de puterea lor de negociere si de cantitatile achizitionate in prezent, atingerea acestui obiectiv este, practic, imposibila. Asa cum am mentionat in cadrul unui articol anterior publicat de Progresiv, solutia cea mai la indemana, preluata din experienta altor economii, este aceea a asocierii micilor comercianti in cadrul unor centrale de achizitii care sa negocieze conditiile comerciale cu producatorii si distribuitorii si sa duca la impartirea unor costuri de logistica (transport, depozitare etc).
O astfel de posibilitate este la indemana micilor comercianti dar nu este la fel de adecvata in cazul unor retele de magazine care detin cote de piata mai mari de 10% la nivel national, avand in vedere ca peste acest nivel, astfel de acorduri pot intra in atentia autoritatii de concurenta. Precizez ca si in cazul unor cote de piata de peste 10%, acordurile de achizitionare comuna sunt, totusi, permise atata vreme cat aduc beneficii tangibile pentru consumatori si nu duc la coordonarea comportamentului pe piata al comerciantilor astfel asociati.
„Monopolul” comertului modern nu este, deci, o realitate, decat, poate, pentru cei care sunt prea comozi sa incerce sa devina mai eficienti – din pespectiva producatorilor – sau sa creasca – din punctul de vedere al comertului traditional. Este insa posibila, pe termen mediu si lung, cresterea puterii de piata a unor comercianti din segmentul retailului modern (prin extindere sau preluarea altor comercianti) si transformarea acestora in interfete esentiale in relatia cu consumatorii. Atunci si doar atunci vom putea vorbi de o reala putere a acestora de a isi impune conditiile. Lucrurile acestea nu sunt insa de ne-evitat. Cresterea puterii de piata a comertului modern se produce gradual – dar constant – si este in puterea tuturor celor care se tem si ridica de pe acum vocea fata de marile lanturi de magazine sa se pregateasca pentru peisajul comertului romanesc din anii urmatori.
