Search This Blog

Wednesday, July 3, 2013

Comunicațiile electronice și IT-ul din România - privind spre viitor cu încredere ?

Această postare reia temele abordate de mine în Ziarul Financiar de luni, 1 iulie 2013 și le dezvoltă, profitând de spațiul mai amplu oferit de acest blog.

Comunicațiile electronice sunt un fenomen din ce în ce mai prezent și mai important pentru consumatori și pentru mediul de afaceri.  Având în vedere că este infrastructura economiei digitale, de dezvoltarea acestui sector depinde evoluția acesteia și, indirect, evoluția multor altor sectoare economice. 
Avem motive să fim mulțumiți de starea actuală în ceea ce privește piețele de telecomunicații ? Și da, și nu. 
În cele ce urmează vor încerca să evaluez câteva posibile evoluții ale piețelor de comunicații electronice, inclusiv transmisia de programe radio-TV, și a zonei adiacente, a IT-ului.  Estimarea evoluțiilor într-o zonă atât de dinamică este un proces dificil dar în același timp, necesar.  

În domeniul telefoniei mobile, România a ajuns la o rată de penetrare de 120%, care depășește numărul locuitorilor înregistrați la ultimul recensământ.  Pe de altă parte, o parte substanțială din cele peste 22,8 milioane SIM-uri sunt deținute de aceleași persoane, efect, printre altele, al nivelului ridicat al tarifelor de interconectare, cel puțin până în 2012.  Nu se poate spune, astfel, că fiecare român beneficiază de servicii de telefonie mobilă, chiar și în forma lor cea mai simplă – voce și SMS.  Acesta este un insucces al pieței și nu trebuie să ne îmbătăm prea mult cu statistica de mai sus – ca și, de pildă, în cazul metrilor pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor al unui mare oraș, este mai important, până la urmă, beneficiul efectiv al fiecărui consumator.  Semne sunt însă bune.  Scăderile tarifelor de interconectare, produse în 2011 și în 2012, au fost substanțiale și acest lucru se vede, de la finalul lui 2012 și din prima parte a anului 2013, sub forma ofertelor operatorilor de telefonie mobilă majori, care cuprind acum un număr foarte mare de minute atât în rețea cât și, în premieră, în afara propriei rețele și chiar planuri tarifare fără limită de apeluri on-net sau off-net. 

Viteza în cazul transmisiilor de date este una dintre cele mai bune din Europa dar nu același lucru se poate spune despre acoperirea acestor servicii – cu o floare (sau cu mai multe, mai ales în mediul urban) nu se face primăvară peste tot.  În condițiile în care penetrarea serviciilor de tip 3G este încă problematică în multe zone și chiar în mediul urban, în interiorul clădirilor, investiția în noile rețele, de tip 4G (LTE) pare o adevărată ”tichie de mărgăritar”.  Noile rețele necesită investiții considerabile care riscă să ducă la creșterea prețului serviciilor de accces mobil la internet, și așa destul de ridicat comparativ cu serviciile de voce și SMS și cu accesul la internet la puncte fixe. Desigur, trecerea la tehnologia LTE trebuie să se facă dar probabil că în România aceasta se va produce gradual, atât în ceea ce privește acoperirea efectivă, cât și în ceea ce privește viteza de transmisie.

În ceea ce privește gradul de utilizare a serviciilor de comunicații electronice, statisticile ANCOM și constatările fiecăruia dintre noi arată că românii vorbesc din ce în ce mai mult la telefon, mai ales la telefonul mobil. Pe de altă parte, o pondere covârșitoare a acestor apeluri o reprezintă convorbirile în aceeași rețea din care acestea provin (”on-net”). Unul dintre motivele ”istorice” ale acestei situații este, desigur, nivelul ridicat al tarifelor de interconectare, unul dintre cele mai ridicate din Uniunea Europeană, deși în scădere accentuată în ultimii ani, după cum am arătat mai înainte.  Nu cred însă că nivelul acestui tarif (mai) este motivul principal pentru care utilizatorii vorbesc încă atât de mult în rețea – cauza principală constă, mai degrabă, într-un efect secundar, dar persistent, al nivelului ridicat al tarifelor, în trecut: așa numitul ”efect de club” – utilizatorii sunt abonați ai rețelelor în care se află majoritatea prietenilor și cunoscuților lor.  Chiar dacă ”gardurile” dispar, nu înseamnă că cei care se doreau a fi opriți de acestea, vor gusta imediat din libertatea oferită!
Piețele de telecomunicații din România sunt la un moment de răscruce, un context în care există premise atât pentru evoluții pozitive, cât și germenii eșecului.  În ceea ce a mai rămas din 2013 nu se întrevăd evenimente spectaculoase dar 2014 și anii care urmează par să fie anii marilor speranțe în domeniul telecomunicațiilor, poate cea mai importantă perioadă după liberalizarea sectorului telecomunicațiilor în anii 1990.  Suntem însă departe de certitudinea că aceste speranțe se vor îndeplini.

Ce se va întâmpla și ce ar putea să se întâmple în perioada următoare ?
1)    Evenimentul major, care ar putea/ar trebui să reseteze piețele de comunicații electronice în anul următor este intrarea în vigoare a noilor licențe ale operatorilor de telefonie mobilă, câștigate la licitația desfășurată la finalul anului 2012. Aceasta va însemna, printre altele, intrarea unui nou operator – 2K (prima intrare de acest gen de după o lungă perioadă), dobândirea de către RCS&RDS a dreptului de operare în banda de 900 Mhz (anulând astfel, după multă vreme, dezavantajul concurențial major al acestui operator), precum și intrarea în vigoare a obligației asumate de către operatorii Cosmote, RCS&RDS și 2K de a găzdui operatori virtuali de telefonie mobilă și, în cele din urmă, apariția câtorva astfel de operatori
2)   Un alt eveniment important este așteptata reducere, de la 1 ianuarie 2014, a nivelului tarifelor de interconectare între operatorii mobili, către un nivel corespunzător scoreboard-ului menționat de dl.Nicolae Oacă în ZF în 19 iunie 2013, deși un nivel în jur de 1 eurocent pare ceva mai realist și poate fi socotit un tarif bun.
3)   În ceea ce privește comunicațiile electronice, alte două evoluții merită urmărite: 
a)   integrarea mai accentuată a serviciilor de telefonie mobilă cu servicii complementare cum sunt internetul, retransmiterea programelor radio-TV și telefonia fixă (4 Play). Operatorii de telefonie mobilă sunt conștienți de această integrare, dovadă fiind lansarea recentă a serviciilor de retransmitere de programe TV prin satelit de către Orange. În acest context, având în vedere că devine din ce în ce mai necesar ca operatorii să poată oferi toate aceste servicii din ceea ce am putea numi ”pachetul de comunicații cotidian” al consumatorului, este posibil să asistăm la alianțe cu furnizori care pot pune la dispoziție aceste servicii sau chiar achiziționarea de către operatorii de telefonie mobilă a unor întreprinderi care dețin infrastructură fixă - mai ales fibră optică, necesară transmisiunii de internet de mare viteză.  Astfel, companii cum sunt UPC, deținută de Liberty Global, sau RCS&RDS  vor putea deveni obiectul atenției marilor operatori de telefonie mobilă, în special a celor doi lideri ai pieței de telefonie mobilă, Orange și Vodafone, care nu dețin o infrastructură suficientă pentru servicii de internet fix broadband.  Chiar dacă Orange a lansat propria platformă DTH, asta nu înseamnă că nu rămâne interesată de extindere prin achiziții, mai ales în condițiile în care nu dispune, în continuare, de o infrastructură de cablu/fibră.  Care va fi următoarea mișcare a Vodafone, de exemplu ? În Germania, acum câteva zile, Vodafone a răspuns aceleiași provocări de piață prin achiziția celui mai mare operator de cablu – Kabel Deutschland – după ce în 2012 achiziționase un alt deținător de rețele fixe – Cable&Wireless – în chiar țara de origine,Marea Britanie. Trecerea operatorilor de telefonie mobilă la tehnologia LTE și evoluțiile acesteia, care va asigura o creștere considerabilă a vitezei de transmitere a datelor în rețelele mobile față de cea din prezent dar asta nu înseamnă că rețelele mobile vor ajunge în curând la viteza și, mai ales, la capacitatea de transport a rețelelor fixe.  În plus, așa cum am arătat mai înainte, investițiile în noua tehnologie sunt considerabile și vor face ca prețul serviciilor LTE să fie destul de mare.  Transmisiile de date sunt însă esențiale pentru comunicațiile moderne și nici un operator nu va putea să aibă succes pe piață fără a asigura servicii de date de mare viteză oriunde consumatorul s-ar afla (comunicațiile electronice tind să devină ”ubicue” – consumatorul vrea să beneficieze de aceleași servicii, oriunde s-ar afla). 
b)   măsura în care existența a 5 operatori de telefonie mobilă este viabilă pentru piața românească sau vom asista la un proces de fuziuni sau preluări care va rezulta în reducerea acestui număr.  
Din 2014, odată cu intrarea în vigoare a noilor licențe pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio, piața românească va beneficia de prezența a 5 operatori față de 4 în prezent (am spus adesea că, în realitate, erau doar 3 și ½ operatori, având în vedere că Digi Mobil avea dublul handicap al operării doar într-o frecvență superioară – 2100 Mhz – și doar pentru servicii de tip 3G iar acest serviciu era comercializat foarte puțin în afara ariei clienților de cablu și internet ai RCS&RDS).  Desigur că și operatorul 2K va deține o cantitate de spectru mai restrânsă și tot într-o frecvență superioară – de 2600 Mhz – dar în acest caz nu este vorba de un handicap ci, mai degrabă, de o poziționare voluntară, pe o ”nișă” care va presupune, probabil, mai ales servicii de date în mediul urban – având în vedere că serviciile de date au mai mare căutare și se vând mai ales în mediul urban, 2K va fi un concurent direct și cred că chiar unul redutabil al marilor operatori de comunicații electronice.
În marea majoritate a țărilor din Uniunea Europeană (și nu numai) 4 pare să fie cifra maximă a rețelelor de telefonie mobilă pe care piața le poate susține – număr pe care și Comisia Europeană pare interesată să îl susțină - așa că este interesant de văzut dacă va avea loc o consolidare în acest segment în următorii ani.  O țintă pentru o posibilă preluare este, din nou, RCS&RDS, astfel că se poate spune că aceasta este de, cel puțin, două ori atractivă pentru preluare.  În egală măsură vom putea asista la o intrare – în definitiv operatori mari cum sunt Hutchison Whampoa, America Movil și, mai nou, AT&T, par să fi ieșit ”la cumpărături” prin Europa.  Dintre cei trei, Hutchison Whampoa pare un cumpărător mai orientat către o piață cum este cea românească – după ce anul trecut a achiziționat filiala din Austria a Orange, acum câteva zile a anunțat achiziția operatorului O2 din Irlanda, deținut de către Telefonica. Hutchison Whampoa este un investitor ”atipic” în telecomunicații, atât prin diversificarea mare a activităților desfășurate, de la porturi la energie și telecomunicații, cât și prin modalitatea în care alege firmele pe care vrea să le achiziționeze. 

4)   În altă ordine de idei, ar fi de dorit ca licențele pentru emițătoarele pentru televiziunea digitală terestră să fie acordate în cursul acestui an sau în 2014 iar emițătoarele să înceapă să funcționeze cât mai curând posibil, chiar din 2014.  Acest lucru este necesar atât din motive care țin de obligațiile asumate de România față de celelalte state europene dar, mai ales, din faptul că, în acest mod, poate fi diluată puterea de piață a marilor operatori de cablu.  Trebuie, astfel, ca începerea emisiei DVB-T - nu doar la nivel experimental, prin SNR Radiocomunicații - să nu aștepte până la împlinirea termenului maxim, din iunie 2015, când actuala transmisie în format analogic, vrând-nevrând, va trebui să înceteze.  Este greu de explicat întârzierea de până acum dar adevărul este că nici piața – radiodifuzorii beneficiari ai acestei emisii – nu s-a arătat mai dinamică decât administrația publică, în ceea ce privește accelerarea tranziției către televiziunea digitală terestră.  
     În definitiv, situația din prezent, caracterizată de omni-prezența cablului TV în orice colț din România (iar unde nu pătrunde cablul, există posibilitatea recepției prin satelit), este în general una de ”win-win” pentru radiodifuzori și cabliști, deopotrivă, chiar dacă uneori izbucnesc și conflicte. Cabliștii câștigă de pe urma posturilor TV pe care le transmit iar acestea, la rândul lor, au certitudinea difuzării programelor proprii la un număr de telespectatori mai ușor de determinat (și pe această bază își construiesc televiziunile tarifele pentru difuzarea de publicitate).  În cazul programelor pay-TV, radiodifuzorii au certitudinea încasării sumelor cuvenite de la abonați (iar radiodifuzorii sunt extrem de eficienți în încasarea la timp a tarifelor de la abonați!).   În aceste condiții, emisia terestră, ca și transmisiunile pe internet, sunt un fel de ”vrabia de pe gard” - radiodifuzorii nu îndrăznesc să facă acest pas și nu au găsit încă formula potrivită pentru a putea ”monetiza” adecvat (profitabil) un asemenea canal de distribuție.  Ca să nu mai punem la socoteală faptul că, în actualul cadru al reglementărilor din audiovizual, emisia terestră nu este supusă obligațiilor de tip ”must-carry” prevăzute de Legea audiovizualului pentru cabliști.  Și atunci de ce ar investi cineva în transmisia digitală terestră, care presupune costuri destul de mari, fără a avea asigurarea unor venituri suficiente ?   Transmisiile TV prin internet sunt, prin comparație, mult mai ușor de ”controlat”, cu tot riscul de piraterie aferent.  
     Un astfel de context pune sub semnul întrebării chiar și lansarea formatului DVB-T la termenul maxim de iunie 2015.  În absența unui model comercial eficient care să asigure radiodifuzorilor venituri suficiente din transmisia în eter, este greu de crezut că va fi acordat mai mult de un multiplex (iar acesta va conține un număr mic de programe) sau, mai rău, vom rămâne doar cu emisia televiziunii publice operată, ca și în prezent, de către SNR.  O măsurare corectă și completă a audiențelor este una din soluții dar aceasta este o temă delicat, așa că mă opresc doar la a menționa necesitatea unor măsurători cât mai exacte.  O altă soluție este posibilitatea codării unor programe transmise astfel, dar este o metodă costisitoare și accesibilă doar unor posturi TV premium. 

5)   În final aș dori să notez două evoluții care sunt de dorit, în ceea ce privește industria IT. În primul rând ar trebui că Guvernul să deschidă administrația publică către alte sisteme de operare și softuri de bază, inclusiv de tip open source, decât cele produse de Microsoft, cu care Statul Român are în derulare un contract-cadru mamut, fără a distinge între softurile care sunt absolut necesare activității administrației publice și cele care nu sunt.  În acest sens s-a pronunțat Consiliul Concurenței încă din 2009 când avizarea prelungirii contractului-cadru cu Microsoft s-a făcut sub rezerva realizării unei inventarieri a necesarul exact de softuri în administrația publică și al realizării unei strategii de deschidere graduală a administrației către alte softuri.

În al doilea rând,  Guvernul ar trebui să pună la punct si să înceapă să implementeze un plan de migrare a serverelor administrației publice către sisteme de tip ”cloud computing”.   Migrarea este, ce-i drept, mai ușor de dorit decât de efectuat - având în vedere complexitatea infrastructurii informatice a administrației publice și aspecte cum sunt păstrarea confidențialității datelor deținute de aceasta - astfel că programe cum este Federal Trade Computing Initiative's (FCCI) in SUA ar trebuie adoptate pentru a facilita tranzitia.   Pe lângă economiile de costuri (considerabile!) care pot fi realizate în acest fel, migrarea către ”cloud computing” are  și avantajul că poate facilita adoptarea mai rapidă a sistemelor de E-guvernare, cu efecte pozitive, din nou, atât asupra cheltuielilor publice cât și asupra costurilor companiilor private, în relațiilor lor cu administrația publică.

În ansamblul evoluțiilor care sunt de așteptat în perioada următoare, este esențial ca politicile publice și mecanismele tipice pieței să nu mai fie proiectate, respectiv să se desfășoare, în mod autarhic, privind spre interior, doar la România și consumatorii de aici.  Piețele de comunicații electronice trebuie să evolueze în acord cu politicile și demersurile Uniunii Europene, extrem de ambițioase în acest domeniu.  În telecomunicații, mai mult decât în multe alte domenii, viitorul este în cadrul pieței unice a Uniunii Europene, un exemplu în acest sens fiind perspectiva apariției rețelelor de telefonie mobilă pan-europene, cu beneficii uriașe pentru consumatori.