Consiliul Concurenței a lansat ieri, 13 august 2013, în dezbatere publică testul de piață în ceea ce privește angajamentele propuse de operatorii de telefonie mobilă din România - Orange, Vodafone, Cosmote și RCS&RDS (Digi Mobile) - în cadrul investigației începute de Consiliul Concurenței în 2011 privind nivelul tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele mobile ale operatorilor (MTR - mobile termination rates - numite uneori, ușor impropriu, și ”tarife de interconectare”) Acestea sunt plătite pentru terminarea unui apel care își are originea într-o rețea de telefonie mobilă, într-o altă rețea de telefonie mobilă, de exemplu atunci când un utilizator al Orange România inițiază un apel către un utilizator al Vodafone România. Acest tarif este facturat de către rețeaua de destinație ca un tarif de en gros dar se va reflecta în prețul en detail solicitat de la utilizatorii săi de către rețeaua unde apelul a fost inițiat, după cum voi explica mai jos.
Consiliul Concurenței solicită și așteaptă răspunsuri de la mediul de afaceri, specialiști consumatori, în ceea ce privește capacitatea acestor angajamente, aprobate prima facie de către Plenul Consiliului Concurenței, de a furniza o soluție adecvată la problemele de piață identificate atunci când a fost începută investigația. Deoarece anunțul de pe pagina de internet a Consiliului Concurenței nu include și contextul investigației și acela al angajamentelor, voi explica în această postare, cum este structurată investigația și cum ar trebui analizate angajamentele propuse.
În februarie 2011 Consiliul Concurenței a demarat una din cele mai importante (și, aș putea spune, ambițioase) investigații, privind posibile fapte de abuz de poziție dominantă săvârșite de fiecare din cei 4 operatori de telefonie mobilă („operatorii”) - Orange, Vodafone, Cosmote și RCS&RDS, prin menținerea nivelului tarifelor de terminare ale apelurilor inițiate în alte rețele (din România sau din alte țări) la nivele cu mult superioare costurilor ocazionate de furnizarea acestui serviciu. Nivelul maxim al tarifului de terminare a apelurilor era stabilit de reglementatorul domeniului telecom - ANCOM - dar operatorii își mențineau mereu tarifele efectiv aplicate la nivelul maxim stabilit de ANCOM (un fenomen economic care se produce adesea atunci când prețurile sunt plafonate). Trebuie menționat că ANCOM nu era în măsură să facă vreo calculație prin care să estimeze realitatea costurilor operatorilor și fundamentarea tarifelor MTR, având în vedere că operatorii nu aveau obligația de a ține o evidență contabilă distinctă a acestor costuri.
Începând din 2009 Comisia Europeană a dat din ce în ce mai multă atenție nivelului ridicat al tarifelor de terminare și a urmărit în mod activ un proces de reducere graduală dar constantă a acestor tarife, prin decizii impuse de reglementatorii din Statele Membre, în cadrul creat de Recomandarea 2009/396/CE. Această reducere s-a desfășurat în paralel cu acțiunea de reducere a tarifelor aplicabile în roaming, desfășurată în mod direct de către Comisie. Comisia Europeană a constatat că în condițiile în care fiecare operator este monopolist în propria rețea (nu există o altă posibilitate pentru a finaliza un apel în acea rețea) iar tarifele aplicate pentru finalizarea apelurilor erau ridicate, acest lucru contribuia la ridicarea unei bariere semnificative între diferitele rețele. Ca o consecință, consumatorii erau ”captivi” în rețelele de domiciliu și marea majoritate a traficului (ajungând uneori până la 80-90%) se desfășura în interiorul aceleiași rețele. Atunci când consumatorii doreau să efectueze un apel către un număr dintr-o altă rețea, ei trebuiau să plătească prețuri considerabil mai mari. Ca rezultat al acestei situații, piețele naționale rămâneau divizate iar mobilitatea utilizatorilor între diferitele rețele era foarte redusă, chiar și după ce numerele de telefon au putut să fie transferate liber între rețelele din aceeași țară (portabilitatea numerelor). Acest efect al barierelor tarifare ridicate este cunoscut ca ”efectul de club” - consumatorii se vor muta către, respectiv vor rămâne în rețeaua unde marea majoritate a rudelor, colegilor și prietenilor lor sunt de asemenea utilizatori, menținând în acest fel cheltuielile cu telefonia mobilă la cel mai redus nivel cu putință (ca efect secundar, această situație a condus la înregistrarea unor rate de penetrare a serviciilor de telefonie mobilă de 120% și chiar mai mult - la finalul anului 2012 existau 22,8 milioane de SIM-uri active - în realitate nu orice român este în prezent utilizator al acestor servicii dar există mulți utilizatori care dețin 2 sau chiar 3 numere, în rețele diferite).
Investigația demarată în 2011 de către Consiliul Concurenței are în vedere măsurarea diferenței exacte între costul real suportat de fiecare operator și tarifele pe care aceștia le -au aplicat și le aplică pentru finalizarea apelurilor în fiecare dintre aceste rețele. În paralel, ANCOM a început procedurile, alături de omologii din celelalte State Membre reuniți în BEREC (Body of European Regulators for Electronic Communications), în vederea calculării nivelului exact al tarifelor de terminare a apelurilor în rețelele mobile, pe baza unei metodologii în conformitate cu Recomandarea 2009/396/CE ți ale cărei detalii au fost aprobate de către BEREC - metodologia LRIC (Long-Run Average Incremental Costs). În conformitate cu metodologia LRIC, operatorii nu pot include în tarifele de terminare a apelurilor toate costurile necesare pentru construirea și funcționarea rețelei lor ci doar o mică parte - costurile necesare pentru primirea traficului de voce suplimentar generat în afara rețelei lor și finalizat în aceasta.
În 2012, având în vedere faptul că ANCOM deja impusese, cu titlu provizoriu, două reduceri succesive ale MTR (până la nivelul actual de 3,07 eurocenți/minut) și în urma propunerilor venite din partea operatorilor investigați, de a adopta măsuri care ar fi eliminat îngrijorările exprimate de Consiliul Concurenței, autoritatea de concurență a fost de acord să intre în discuții cu fiecare dintre operatori în vederea evaluării viabilității unor astfel de propuneri. . În paralel, investigația privind practicile operatorilor a mers înainte, deși calcularea nivelului exact al tarifelor de terminare a apelurilor în fiecare dintre rețelele mobile s-a dovedit a fi un proces foarte dificil. Inițial, angajamentele operatorilor ar fi trebuit să fie în forma unui nivel maxim al MTR pentru fiecare dintre ei, care ar fi redus bariera tarifară între rețele la cel mai scăzut nivel cu putință.
Cu toate acestea, existau două probleme în legătură cu astfel de angajamente:
1) Exactitatea cifrelor comunicate de către operatori era aproape imposibil de verificat și
2) Exista riscul considerabil de a ne regăsi în situația a două tarife de terminare a apelurilor în rețelele mobile, amândouă obligatorii în egală măsură - tariful MTR la care s-ar fi obligat fiecare operator în fața Consiliului Concurenței și devenit obligatoriu prin decizia de acceptare, eventuală, a acestora și tariful MTR impus, tot prin decizie, de către ANCOM, pe baza metodologiei LRIC. Trebuie avut în vedere că metodologia LRIC este bazată pe un operator eficient ipotetic, nu pe oricare dintre operatorii care sunt prezenți pe piața românească, iar rezultatele sale pot fi văzute, în cel mai bun caz, ca o medie a costurilor efective ale fiecărui operator. În consecință, era aproape o certitudine faptul că după finalizarea procedurii de angajamente, estimată a avea loc cam în același timp cu calculația efectuată de ANCOM și cu decizia acestuia care urma să stabilească nivelul maxim al MTR, operatorii, piața și orice persoană interesată s-ar fi regăsit în situația ciudată și de nedorit de a trebui să aplice nu unul, ci două tarife! O astfel de situație era, desigur, de neacceptat.
Pe de altă parte, Consiliul Concurenței a remarcat că, în ciuda acțiunii întreprinse de ANCOM, care ar fi rezultat cu siguranță în reducerea nivelului maxim al MTR la nivele apropiate de cele din alte State Membre, exista încă o ”zonă de risc” potențială, care putea reduce sau chiar anula efectele pozitive ale unei astfel de reduceri. Pentru a înțelege mai bine punctul slab identificat, trebuie spus că prețul final, plătit de utilizatorii unui operator este format din două părți esențiale: tariful de terminare al rețelei în care apelul este finalizat și marja comercială (incluzând costurile proprii) a operatorului în a cărui rețea apelul este inițiat. În vreme ce reducerea primului element ar crea condițiile necesare pentru o reducere de ansamblu a prețului de retail, operatorul în a cărui rețea apelul este inițiat poate, de asemenea, să profite de această reducere și să majoreze marja sa comercială iar prețul final la consumatori poate rămâne neschimbat sau poate suferi doar o reducere minoră. Acest lucru nu trebuia să se întâmple și Consiliul Concurenței a comunicat operatorilor investigați că îngrijorările sale concurențiale privesc posibilitatea de a discrimina între tarifele aplicate în interiorul rețelei de domiciliu al utilizatorului (”on-net”) și tarifele finalizate în alte rețele (”off-net”). Cu alte cuvinte, operatorii ar fi trebuit să nu profite în mod nejustificat de reducerea MTR și să se angajeze că vor transfera acest beneficiu către consumatori. Consiliul Concurenței a decis că trebuie acoperită și această zonă și și-a modificat îngrijorările în mod corespunzător.
Operatorii au înțeles într-o foarte mare măsură îngrijorările modificate și s-au obligat să pună la dispoziție și să mențină pentru o anumită durată (cel puțin 1 an după aprobarea finală a angajamentelor de către Consiliul Concurenței) - atât pentru serviciile pre-plătite (cartelele prepaid), cât și pentru cele pe bază de abonament (postpaid) cel puțin o ofertă care nu diferențiază între destinația apelurilor (on-net sau off-net). În plus, o astfel de ofertă va trebui să fie atractivă - să fie disponibilă pentru un număr cât mai mare de utilizatori, la modul ideal tuturor utilizatorilor dar cel puțin pentru așa numiții ”utilizatori marginali” - cei care ar avea mai mare nevoie să efectueze apeluri în afara rețelei de domiciliu și pentru care costurile de transfer ar fi mari.
Este interesant de remarcat că evoluțiile din piață au mers deja în aceeași direcție cu cea avută în vedere de către Consiliul Concurenței - în decembrie 2012 unul dintre operatori a inclus deja un plan tarifar nediscriminatoriu în oferta sa de retail iar ceilalți operatori mari au urmat rapid același trend (concurența obligă!). Această evoluție este un semn bun că astfel de planuri tarifare sunt viabile, benefice pentru consumatori, fără a crea constrângeri inutile operatorilor.
În plus, unul dintre operatori - RCS&RDS (Digi Mobil), cel mai mic dintre cei 4 operatori investigați - s-a angajat, în subsidiar, în condițiile în care angajamentul de a nu discrimina nu va fi considerat suficient, să reducă tariful MTR aplicat de acesta la nivelul de 1 eurocent/minut, care include costurile proprii și o marjă rezonabilă de profit. Acest angajament este interesant, în măsura în care oferă o imagine asupra nivelului MTR calculat de ANCOM pe baza metodologiei LRIC. Dacă Digi Mobil, cel mai mic operator de pe piață are costuri sub nivelul de 1 eurocent/minut, poate fi prezumat că operatorii mai mari, ale căror investiții în rețele sunt în mare parte deja amortizate și care beneficiază de economii de scară mult mai mari (să nu uităm niciodată Legea lui Metcalfe!), ar trebui să nu aibă costuri mai mari decât acesta (deși rețelele mai mari implică și costuri mai mari) iar tariful de terminare a apelurilor în rețelele mobile care va fi impus de ANCOM nu ar trebui să fie mai mare decât acest nivel de referință.
Acesta este contextul pe care l-am promis, Doamnelor și Domnilor. Puteți să atacați de acum - doar cu argumente valabile și puternice - la datele de contact menționate pe pagina de internet a Consiliului Concurenței (servicii@consiliulconcurentei.ro) dar puteți folosi și acest blog ca și câmp de bătălie!
No comments:
Post a Comment