The Rise of the Giants

The business landscape in Europe is on the verge of significant changes, which may affect the future of many industries and the long-term prospects of the EU economy.

It is well known that Europe did not manage to have the same number of successful start-ups as the United States or some countries in Asia do and the size of the EU behemoths, compared to competitors in other parts of the world, is actually shrinking, as well as the number of European giants in the world economy landscape..  There are several reasons for the situation, from red tape and bad public policies, to an ageing population in several countries and a failure to realize that the current welfare enjoyed by most Europeans in inherited from the previous generations, which, in their turn, have been more dynamic and better motivated than today.

Europe industries are mostly legacy business, designed and developed in a different economic context.  When the conditions change and getting profits becomes more difficult, these industries should seek to reinvent, up to making real revolutions in their respective businesses.

Instead they pursue another strategy, which belongs rather to the 19th century than to the present times: consolidation, by way of acquisitions and mergers.  Getting larger certainly brings short and medium term benefits, through increased economies of scale and larger portfolios of brands and customers (as customers use to follow the brands they like).

But this is no guarantee for more innovation; better products or services and the benefits to the markets and the consumers, on the short, medium and long run are highly questionable. The frenzy of consolidation by undertakings in industries which went well through the economic crisis but now seek to rule the market by sheer size is definitely driven mainly by the intention to maintain status quo (and, hence, to avoid radical changes in their business models) and by pressure coming from shareholders to keep revenues and profits up in markets where the purchasing power has been eroded drastically by the economic crisis.

In order to illustrate this trend, I would take two examples of mergers, agreed recently and which face the scrutiny of the European Commission, acting as a competition agency (the two merges also demonstrate why prior merger control is good).  Interestingly enough, the two mergers are proposed in industries, which are in a vertical relationship, which means that the European Commission should analyse their horizontal effects in correlation to the effects occurring at the other levels of the chain.  Due to the close market relationship of the participants, the European Commission should analyse the two mergers in conjunction with each other.

It is about the merger between Rexam and Ball and the announced deal between Anheuser-Busch InBev and SAB Miller.

In the first case, Ball, the world leader of the market for production of aluminium cans, used mainly for beer, soda and energy drinks, attempts to merge with the world no.2 producer and arch-rival, Rexam.  After years of being head to head and competing fiercely for customers, the two market leaders decided that they should put their swords at rest and shake hands.

It is difficult to guess what made Ball and Rexam decide to go this way, given that the market in which they operate is rather stable, their position is not yet challenged seriously by any other competitor and this is unlikely to happen any time soon. As mentioned in the press release of the European Commission, when the EU watchdog started the investigation in this matter in July 2015, entering the production of aluminium cans market is extremely difficult and no disruptive technology or similar event is in sight, which could change the situation. The financial crisis cannot be invoked now and the two companies announced healthy results in the previous years. It looks like two happy companies go together in order to be even happier.  

There are of course, challenges and the merger could improve the position of the new entity on its upstream and downstream markets. Negotiations with suppliers – mainly aluminium producers – and clients could be improved.  Regarding the suppliers, however, the market is not concentrated and clients such as Rexam and Ball had often the upper hand when it came to the prices paid for the aluminium.  It is also worth noting that aluminium costs remain always high, due to a variety of factors, from the difficulty to find aluminium in the Earth crust to the energy intensive process for extracting the aluminium and making the metal foil necessary for the cans.  This means that it is highly unlikely that Ball and Rexam will be able to obtain better prices than those of today.

In the downstream market, Ball and Rexam are the preferred suppliers of cans almost anywhere in the European Union – it is sufficient for anyone to just have a look on the side of the can, when buying a drink in such a packaging (cans producers always imprint their logo on the side). The beer market itself is already quite concentrated in most markets in EU and this concentration is likely to increase, if mergers such as that between AB InBev and SAB Miller shall be approved by the European Commission. Of course, Ball and Rexam may say that it is exactly this concentration what justify their merger, in order to be able to withstand increased bargaining power from their clients. The argument, however, does not hold ground : in this moment, the bear market has relatively low levels of concentration, lower anyway than those which will exist on the aluminium cans market, if the merger would be approved. In this context – and mergers are analysed primarily taking into account the situation in the market as it is at the time of the analysis – the new entity will be able to reap more benefits from the beer, soda and energy drinks producers. The concentration in the soft drinks markets is even lower than in the beer market and a giant Ball/Rexam will be able to raise the prices, to its benefit – the situation might be particularly difficult in the energy drinks market, where the aluminium can is an essential input – the only packaging used in this sector.

Looking from a subjective perspective (that of Ball, Rexam and their shareholders), the merger between Ball and Rexam is the right thing to do). Seen from a more objective perspective – the market – the merger does not even promise some benefits, let alone the risks that this market will become a giant ring in which the new giant will not be challenged by anyone.

Going to the AB InBev/SAB Miller proposed merger, things are not any brighter there.  Similarly to Ball and Rexam ”marriage” is difficult to see what benefits consumers might enjoy, as a result of these two giants creating an even larger giant. Certainly, it is about larger economies of scale and also economies of scope, in addition to access to new markets by each of the participants, but since one in three beers produced in the world will come from the new company, there is highly unlikely that consumers will get any benefit.  Even more interestingly, the combined brewer would be the happy beneficiary of half of the profits in this industry.

The effects of this merger will be different from a region to another and whilst African markets might benefit of the merger (with new brands entering these markets), the situation will be very different in Europe, where AB InBev and SAB Miller are competing fiercely.  The two giants justify that their merger will be able to counter an increase preference of consumers for crafted beer and for alternative drinks, such as wine.  It is however, unclear, how a larger company will be able to achieve this, given that the switch to locally produced beer and to wine happens even if often the prices for these products are higher.  In fact, the switch to alternative products is driven by fashion rather than by price and regards wealthy (thus, marginal) consumers rather than the typical consumers. If the raise of competing products would have been the concern, AB InBev and SAB Miller would seek rather to acquire smaller beer producers or wine producers, which they do not intend to do now.

We should not forget that AB InBev has been in a ”shopping” frenzy and has a previous attempt to acquire the Dutch producer Heineken, in 2014. Last but not least, the merger has an impressive price tag of approximately 106 billion USD (!), which will benefit the shareholders of SAB Miller but which will need to be then recovered from somewhere. AB InBev has a good reputation in cost cutting but even a genius will find very difficult to cut costs to this extent. 

I analysed the two important mergers in the aluminium cans and beer industry from a static perspective. But as Carles Esteva Mosso, the Director General for Mergers at the European Commission put it, on 12 November 2014, at the GCR Annual Conference:

”The most harmful effects are of a dynamic nature. Indeed, productivity has to be the key driver of sustainable growth in the EU in the coming years. The beneficial effects of competition for productivity and innovation are widely recognised: competitive markets create incentives for firms to increase their internal productivity, that is to become more efficient in order to stay ahead of rivals; they force less efficient rivals out of the markets, thus improving the overall industry productivity; and finally, they also push firms to develop new products and to invest and innovate.

A concentration that reduces competition may, in the short term, make life easier for the operators in these markets by allowing them to raise prices. In the medium and long term, however, these operations will negatively affect the competitiveness of the whole industry by reducing incentives to increase efficiency and innovate.

There are plenty of examples of EU-players that have become world leaders precisely because they faced a very competitive market structure at home, which incentivised them to increase efficiency and innovate. The German top-end car manufacturers, BMW, Audi and Mercedes-Benz, with headquarters separated by only a few hundred kilometres, are one good example of this.”

Carles Esteva had two excellent points in his speech:

-       first, that mergers need to be considered in consideration of markets which are evolving and with particular attention to how the market may look in the future.  Merger analysis is not simple mathematics, it is about forecast, which means that optimism alone is not sufficient and a sceptical approach will help in analysing the relevant data. 

-       second, that  if the European Union needs giants, this should happen by keeping the competitive pressure at the highest possible levels. Giants should result from the competitive pressure, not from the shortcuts offered by the mergers. 

This is the context and these are the criteria based on which the EU competition authorities should take into account the raise of the giants.  Care must be given not to encumber the competition in the long run and make the consumers pay for the merger.

For instance, the today mathematics of the two mergers may look out-dated soon, if one of the smaller competitors of Ball/Rexam and AB InBev/SAB Miller will decide to leave the market or at least reduce their investments.  As long as the gap will widen, as a result of the mergers, the competitors, who will be the first to feel the heat of the new giants, might decide to tune down their market activity and refrain from further investment.  Investors in aluminium cans could switch to other industries where their technology would assist or to other geographical areas, outside the European Union. Smaller beer producers might increase their involvement in soft drinks or other alcoholic drinks, where most of them are already present, such as Carlsberg, which is now a major producer and bottler of soda drinks.  This would mean that the very high market shares resulting from the concentrations will be even higher in the future and the respective markets could be ”trapped” a la long in the hands of the giants, until a disruptive technology will allow for a change. 

Thus, Ball/Rexam and AB InBev/SAB Miller are a test for the European Commission.  It is not just about the number of market players getting from 4 to 3, as it happens in telecoms, where the equations are complicated by extensive regulation and spectrum scarcity.  It is about setting a benchmark, which will be later used by other industries, which may soon follow the same consolidation process.  In markets which already have high concentration ratios, when mergers are not pushed from the bottom up by new and dynamic entrants but from above, by the need to keep the level of the profits stable, they should not be allowed to go through.  The European Commission and other competition authorities should develop as clear as possible benchmarks, which should give parties early indication on whether or not the mergers should leave the boardrooms or not.  As indicated by Carles Esteva Mosso in 2014, the control of economic concentrations is far from being just a bureaucratic process, where the agencies try to foresee if the positive effects of the merger will surpass the reduction in competition, which is always a difficult endeavour (I am speaking as a former competition enforcer and I am aware that competition authorities have un unpleasant task in deciding, in advance, whether or not a merger would be detrimental to the competitive process and to the consumers).  In the end, merger control aims not just at preventing anticompetitive behaviours but it is also a policy instrument to a larger extent than the prohibition of anticompetitive agreements and practices (which has been used in the past for other objectives than the competition).   

There are several industries which are looking with interest what the Commission will do, the consumers are looking and we, as practitioners acting in the competition law area, are looking to see if the European Commission will stand to its reputation of a vigilant watchdog or will prefer to be just optimist and prefer not to put a stop to consolidation to mergers in industries where innovation is low and the barriers to entry are high.

Europe needs to experience a rise of the giants but this should come out of efforts and battles won over competitors, not from embracing them.

Despre prescriptia aplicarii amenzilor prevazute de Legea concurentei

Prin OUG nr.31/2015 au fost modificate mai multe prevederi ale Legii concurenței nr.21/1996, republicată dar printre cele mai importante este una care nu iese deloc în evidență: o modificare de nuanță, care schimbă însă în totalitate sensul unui articol.

Astfel, au fost modificate alineatele (1) și (2) ale art.62, care se referă la întreruperea termenelor de prescripție pentru aplicarea de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea normelor substanțiale ale Legii concurenței, astfel:

”(1) Orice acţiune întreprinsă de către Consiliul Concurenţei în scopul unei examinări preliminare sau în scopul investigării unei încălcări a legii sau în scopul declanşării unei investigaţii întrerupe cursul termenelor de prescripţie prevăzute la art. 61. Întreruperea termenului de prescripţie produce efect de la data comunicării acţiunii întreprinse de către Consiliul Concurenţei, făcută către cel puţin un operator economic sau o asociaţie de operatori economici care a participat la săvârşirea încălcării legii. 

   (2) Acţiunile ce pot fi întreprinse de către Consiliul Concurenţei şi care întrerup cursul termenului de prescripţie includ, în principal, următoarele: 

   a) solicitări de informaţii, în scris; 

   b) ordin al preşedintelui Consiliului Concurenţei de declanşare a unei investigaţii; 

   c) desfăşurarea de inspecţii; 

   c) începerea procedurilor legale.

   d) comunicarea raportului de investigaţie." 

La prima vedere este vorba de mici ”ajustări” ale prevederilor legale. De fapt, modificarea este radicală și este esențială

Astfel, anterior intrării în vigoare a OUG nr.31/2015, termenul de prescripție putea fi întrerupt doar pentru cauze și acțiuni anterioare deschiderii investigației și cel mai târziu la data declanșării investigației - inclusiv ordinul de declanșare a investigației avea efectul de a întrerupe termenul de prescripție. Ulterior însă, ceasul continua să ticăie implacabil, împotriva Consiliului Concurenței - prescripția curge întotdeauna împitriva cuiva, în acest caz împotriva autorității publice care are la dispoziție un termen suficient, de până la 5 ani, pentru a finaliza investigația.

În cele ce urmează, vă prezint o analiză detaliată a mecanismului prescripției, anterior întrării în vigoare a OUG 31/2015, argumentând și de ce actualul regim, deși este aliniat cu prevederile echivalente din Regulamentul (CE) 1/2003, este greșit din punctul de vedere al duratei rezonabile a unei investigații și al eficienței care trebuie să guverneze activitatea Consiliului Concurenței.

Astfel, în regimul legal anterior datei de 30 iunie 2015, data de la care întreruperea prescripției opera era aceea a comunicării unei cereri de informații sau a ordinului de declanșare a investigației cel puțin unei întreprinderi dintre cele care participaseră la presupusa încălcare a legii - art.62, alineat (1), teza a II-a –, iar întreruperea avea efecte față de toate întreprinderile implicate – alineat (3) al art.62 din Legea concurenței.

Termenul care începe să curgă după întreruperea prescripției - atât înainte cât și după OUG 31/2015 - este identic cu cel inițial, prevăzut la art.61, alineat (1) din Legea concurenței – 5 ani, în cazul unei încălcări a prevederilor art.5, alineat (1) din Legea concurenței.

Legea concurenței prevede, în alineatul (4) al art.62 și existența unui maxim special al termenului de prescripție care, cu toate întreruperile care ar putea avea loc, nu va putea depăși dublul termenului inițial.

Deși alineatul (4) al art.62 folosește expresia ”un nou termen” care curge după întreruperea prescripției, este de principiu că pot exista mai multe întreruperi ale prescripției, anterioare deschiderii investigației, cu condiția ca, în final, termenul maxim constând în dublul termenului de prescripție (6 ani sau 10 ani, după caz), să nu fie depășit. Acest lucru se poate întâmpla, de exemplu, atunci când faptele potențial anticoncurențiale sunt descoperite în cadrul sau la finalul unei investigații utile de cunoaștere a pieței – desfășurate în baza art.25, alineat (1), litera g) din Legea concurenței – sau al realizării unor analize preliminare, în baza art.25, alineat (2) din Legea concurenței. Cererile de informații trimise în cadrul unor astfel de proceduri sunt în măsură să întrerupă termenele de prescripție, astfel încât, odată cu declanșarea unei investigații de caz, autoritatea de concurență să aibă la dispoziție o perioadă de timp suficientă – de până la 5 ani, în cazul încălcării art.5, alineat (1) din Legea concurenței – în care să cerceteze în ce măsură indiciile privind posibile fapte anticoncurențiale se confirmă, iar aplicarea unei sancțiuni devine necesară.

Comparație între întreruperea prescripției sub regimul Legii concurenței din România și întreruperea prescripției în regimul dreptului comunitar al concurenței. Inaplicabilitatea în speță a Regulamentului nr. 1/2003.

Extrem de important pentru buna înțelegere a modalității în care pot fi întrerupte termenele de prescripție pentru posibilele fapte anticoncurențiale este faptul că, în ceea ce privește faptele cărora li se aplică doar prevederile Legii concurenței la nivel național, cauzele de întrerupere puteau fi plasate în timp doar anterior deschiderii investigației sau, cel mai târziu, să fi coincis ca moment cu data deschiderii investigației, prin Ordin:

Prevederile din Legea națională a concurenței erau diferite față de prevederile art. 25, alineat (3) din Regulamentul nr.1/2003 al Consiliului din 16 decembrie 2002, privind punerea în aplicare a normelor de concurență prevăzute la articolele 81 și 82 din Tratat:

”Orice acțiune întreprinsă de Comisie sau de autoritatea de concurenţă dintr-un stat membru în scopul examinării sau investigării unei încălcări întrerupe cursul termenului de prescripție pentru aplicarea amenzilor sau a penalităților cu titlu cominatoriu.”

Așadar, în regimul Regulamentului nr. 1/2003, era și este act interuptiv de prescripție orice act ce are scopul de examinare sau investigare, indiferent de momentul procedural în care are loc, deci indiferent dacă este înainte, în momentul sau după momentul declanșării investigației, spre deosebire de Legea națională a concurenței, unde, anterior datei de 30 iunie 2015, erau acte interuptive de prescripție doar actele de examinare preliminară sau cele necesare pentru declanșarea unei investigații, deci doar actele procedurale anterioare declanșării investigației sau, cel mai târziu, declanșarea investigației prin ordin.

Trebuie avut în vedere că regimul juridic al prescripției este întotdeauna imperativ, iar cauzele de întrerupere a acestora sunt prevăzute tot imperativ și limitativ prin dispozițiile legale emise în acest scop.  Calcularea termenelor de prescripție și cauzele de întrerupere nu pot fi, astfel, intrepretate extensiv, prin analogie, ci stricto sensu. 

Rațiunea instituției prescripției. Principiul duratei rezonabile a investigației și asigurarea scopului aplicării de sancțiuni contravenționale în materia concurenței.

Termenul de prescripție de 5 ani de după declanșarea unei investigații, prevăzut de art.61, alineat (1), litera b) din Legea concurenței este un termen mai mult decât suficient pentru analizarea și dovedirea existenței unor fapte anticoncurențiale, oricât de complexe ar fi acestea.

Prevederea în lege a unui astfel de termen reprezintă aplicarea concretă a principiului duratei  rezonabile pentru finalizarea unei investigații cu privire la posibile fapte anticoncurențiale. 

Este de principiu și este general admis că investigațiile autorităților de concurență trebuie să fie finalizate în termene cât mai scurte, în vederea asigurării unei acțiuni și intervenții prompte și eficiente în piață a acestora, dacă este probată existența unor fapte anticoncurențiale. 

Scopul final al sancțiunilor în materia dreptului concurenței, aplicabile în cazurile de fapte neconcurențiale, este acela de asigurare a unei corectări rapide a situației anticoncurențiale, precum și acela de prevenire a unor noi încălcări prin popularizarea în piață a exemplului sancțiunilor aplicate.

Altminteri, în afara acestor scopuri de corectare promptă și prevenție prin puterea exemplului, aplicarea de sancțiuni după o perioadă considerabilă de la data săvârșirii presupuselor încălcări nu mai are decât efectul de a pune costuri inutile și împovărătoare în sarcina întreprinderilor care între timp și-au corectat sau clarificat demult comportamentul de piață.

Din acest punct de vedere, faptul că termenul de prescripție prevăzut de art.61, alineat (1), litera b) din Legea concurenței nu poate fi întrerupt după declanșarea investigației și comunicarea ordinului de investigație este firesc și este conform cu principiul enunțat.

Câteva concluzii:

- toate cauzele finalizate de Consiliul Concurenței și în cadrul cărora investigațiile au durat mai mult de 5 ani de la data declanșării, până la apariția OUG nr.31/2015 (30 iunie 2015), sunt afectate de prescrierea dreptului Consiliului Concurenței de a mai aplica sancțiuni pecuniare: este vorba de, probabil, mai toate investigațiile care privesc piața vopselurilor, unde Consiliul Concurenței a anunțat recent aplicarea de sancțiuni, ca și de investigațiile privind Metro, Real, Selgros, Mega Image și unii furnizori ai acestora, pentru care sancțiunea a fost emisă la începutul acestui an. Prescriptia a operat automat, astfel incat aplicarea de sanctiuni nu este posibila nici daca intreprinderile isi recunosc fapta - aceasta poate fi anticoncurentiala dar nu mai pot fi aplicate amenzi ci, eventual, pot fi impuse doar măsuri corective. 

- de lege ferenda, se impune revenirea la forma anterioară OUG 31/2015, in ceea ce priveste art.62 din Legea concurentei, astfel incat sa se evite durate excesive ale investigatiilor, cu costuri pentru întrepinderi si lipsa de eficienta pentru Consiliul Concurentei. 

---

[1] Conform Orientărilor CE privind conceptul de efect asupra comerțului din articolele 81 și 82 din Tratat (2004/C 101/07).

Antitrust in Emerging and Developing Economies: Africa, Brazil, China, India, Mexico... Concurrences Review + New York University School of Law Friday, October 23, 2015 from 8:30 AM to 6:30 PM (EDT) New York, United States With the participation of truly distinguished speakers from USA, Kenya, Brazil, China, India, Mexic, Malaysia. More details and registration here.

Angajamente si...angajamente la Consiliul Concurentei

În ultima vreme Consiliului Concurentei a fost implicat într-un număr destul de mare de angajamente, procedura prin care întreprinderile își asumă obligația de a își schimba comportamentul pe piață iar Consiliul Concurenței nu mai duce până la capăt investigația, care poate rezulta - sau nu - în identificarea unei fapte anticoncurențiale și în aplicarea unei amenzi.

Angajamentele sunt specifice dreptului concurenței din Uniunea Europeană și au în vedere, printre altele: mai ales finalizarea mai rapidă a unei investigații (angajamentele trebuie propuse cât mai curând după declanșarea unei investigații) și existența unor comportamente care afectează consumatorii dar despre care nu se poate spune cu certitudine că sunt anticoncurențiale.  Dacă prima condiție este relativă - oportunitatea angajamentelor este realizată de Consiliul Concurenței în funcție de gradul de încărcare din orice moment - gravitatea faptei investigate atârnă foarte mult în balanță. Astfel, faptele de cartel sunt excluse din start de la posibilitatea de a beneficia de angajamente (cu observația că această limitare există doar în normele de aplicare emise de Consiliul Concurenței, nu și în art.47 din Legea concurenței, astfel că limitarea este discutabilă, cel puțin din punct de vedere formal).  Conform art.6.1 din Instrucțiunile Consiliului Concurenței privind angajamentele ”Procedura de angajamente se aplică, de regulă, pentru încălcări mai puţin grave ale legii sau încălcări grave sub forma unor înţelegeri anticoncurenţiale verticale, precum şi în cazuri de abuz de poziţie dominantă, atunci când este posibilă restabilirea rapidă a mediului concurenţial normal”.

Subliniez că angajamentele nu sunt - și nu trebuie să fie privite ca - o iertare a unei întreprinderi de o  eventuală răspundere contravențională. 

Fiind o procedură excepțională (aspect subliniat în normele de aplicare), angajamentele trebuie să îndeplinească multe condiții, de formă dar mai ales de fond, pentru a putea fi acceptate. Printre altele, sunt acceptabile doar ”angajamentele care, cel puţin, înlătură situaţia ce a condus la declanşarea investigaţiei şi care contribuie, suplimentar, la protecţia concurenţei. Angajamentele trebuie să elimine în întregime problemele de concurenţă şi posibilitatea repetării acestora şi trebuie să fie complete, eficiente din toate punctele de vedere şi să poată fi puse în aplicare în mod efectiv, într-o perioadă scurtă de timp”.

Am făcut această introducere, necesară pentru cei care nu sunt familiarizați cu procedura de angajamente care, așa cum spuneam, nu se aseamănă cu nimic altceva din sistemul de drept românesc.  

Ce vedem însă în practica din 2015 a Consiliului Concurenței?
Așa da!

Pe de o parte, angajamente care se încadrează în condițiile restrictive prevăzute de norme, așa cum este cazul, de exemplu, angajamentelor de pe piața de distribuție a gazului petrolier lichefiat (GPL), cu o situație particulară a liderului de piață, Rompetrol.  Astfel, până în prezent, acordurile verticale dintre 4 distribuitori de GPL au trecut prin filtrul Consiliului Concurenței - Bulrom, Eurogenetic, Rompetrol și Sistemgas.  

De asemenea, se încadrează în categoria procedurilor de succes din 2015, angajamentele propuse de Orange, Vodafone, Telekom și RCS & RDS în cadrul investigației pe fiecare din piețele relevante ale serviciului de terminare a apelurilor la punctele mobile ale rețelelor de comunicații electronice operate de fiecare din aceste întreprinderi și aprobate tot recent de către Consiliul Concurenței. Acestea au meritul că acoperă o zonă care nu a putut fi acoperită de către reglementator - ANCOM - în momentul reducerii nivelului tarifelor de terminare a apelurilor și anume discriminarea între nivelul tarifelor autofurnizat și cel aplicabil altor operatori.  Prin angajamentele acceptate de către Consiliul Concurenței, barierele tarifare între rețele ar trebui să se prăbușească.  

Așa nu!

Un set de propuneri de angajamente care mi-au atras atenția sunt cele propuse de către GlaxoSmithKline România (GSK) în cadrul investigației privind un posibil abuz de poziție dominantă declanșată de către Consiliul Concurenței în decembrie 2013 cu privire la refuzul de livrare al unor medicamente esențiale pentru bolnavii cronici (cum sunt cei de astm).

Citind aceste angajamente, vă mărturisesc că nu mi-a venit a crede ochilor ce văd (sunt încă disponibile aici). 

Pe scurt, propunerile GSK nu au nici în clin, nici în mânecă cu ceea ce ar trebui să fie niște angajamente valabile și serioase! Printre altele:

- propunerile GSK par să aibă la bază faimosul adagiu al lui Farfuridi - ”ori să se revizuiască, primesc! Dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele... esenţiale” - I.L.  Caragiale, O scrisoare pierdută, Actul III, scena I. Adică, GSK se oferă să schimbe...nimic. În locul unui angajament simplu și direct care ar fi fost, probabil, de formula ”ne angajăm să efectuăm livrarea oricărui medicament cu privire la care ne aflăm în poziție de monopol/dominantă pe piață datorită exclusivității oferite de brevete și a lipsei unor substituți apropiați în cantitățile necesare pentru acoperirea cererii pacienților români, în condiții de transparență și obiectivitate în ceea ce privește distribuitorii”, GSK propune un mecanism pentru care Kafka însuși ar fi invidios: un noian de proceduri, selecții, comitete și comiții, un vot (da, chiar și așa ceva, deși nu se alege nimic) sub care rămâne intactă, solidă și nezdruncinată practica care face obiect al investigației. Or, conform Instrucțiunilor Consiliului Concurenței, angajamentele trebuie să fie simple, ușor de aplicat și monitorizat, să conducă la eliminarea în întregime a problemei de concurență și să evite repetarea acesteia, așa cum au făcut cei 4 operatori de telefonie mobilă în exemplul de mai sus.

- propunerile GSK se referă doar la medicamentele care au fost obiect al plângerii inițiale, ceea ce este inexplicabil deoarece investigația autorității și, în mod corespunzător procedura de angajamente, ar fi trebuit să se refere la orice produs al GSK care se va afla în viitor în aceeași poziție cu cele 2 medicamente menționate - Seretide și Avodart. Investigația autorității de concurență, chiar declanșată în urma unei plângeri, nu are ca obiect rezolvarea situației particulare sesizate (nu se aplică principiul disponibilității, ca în instanța de judecată), ci al unui context de piață și al distorsiunilor concurențiale generate de acesta.

- propunerile GSK conțin aspecte care sunt flagrant anticoncurențiale: obligația distribuitorilor de a ”transmite” o parte a discounturilor primite către farmacii (Consiliul Concurenței a sancționat recent astfel de acorduri, pe mai multe piețe), limitarea distribuitorilor doar la cei cu care GSK se află în prezent în relații contractuale (se ridică astfel o barieră de intrare artificială și sunt discriminați distribuitorii care nu distribuie în prezent alte produse ale GSK) sau limitarea posibilității farmaciilor de a își alege furnizorul care în orice moment oferă cele mai bune condiții.  Exemplele pot continua, acestea sunt doar cele mai evidente. Or, este de principiu și în afara oricărei discuții că prin angajamente nu poate fi adoptat un model de afaceri care este, la rândul său, prin alte prevederi, anticoncurențial. 

- propunerea GSK de a avea ”cel puțin 3 distribuitori” este redundantă, în condițiile în care art.799, alineat (6) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății impune deja această obligație pentru medicamentele decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (?!). Nu poate forma obiect al unui angajament serios, care are menirea să închidă o investigație, obligația de a respecta ceva ce este deja...obligatoriu! Mai mult (mai rău, de fapt), deși art.799, alineat (6) nu prevede că un producător ar putea să condiționeze obligația reală de aplicarea mecanismului kafkian propus de către GSK, de altfel un mecanism aflat în mod evident sub controlul acesteia. Adică, în realitate, GSK adaugă la lege și condiționează aplicarea legii, ceea ce este inacceptabil. 

Este total inexplicabil, pentru mine, de ce Consiliul Concurenței a acceptat prima facie astfel de propuneri.  Consiliul poate finaliza investigația, cu sau fără aplicarea unei sancțiuni, și poate impune măsuri corective/recomandări, astfel încât mediul concurențial să fie restabilit.  

În concluzie, angajamentele rămân un instrument puternic aflat la îndemâna autorității de concurență dar este necesară atenție maximă pentru ca acestea să nu fie decredibilizate prin folosirea lor în împrejurări nepotrivite sau prin acceptarea de obligații superficiale, făcute jocandi causa (fără intenții serioase) sau pur potestative (la discreția celor care le propun). 

Is the road to hell paved with good intentions? Germany proposes a separate body for enforcing the competition rules in EU

The recent proposal by the highly influential German minister of finances Wolfgang Schauble to transfer the powers to enforce the competition rules embodied in the EU treaties from the European Commission to a separate body look fine, but just at the first sight.

It is a challenging position but we must admit that the European Commission has an excellent record and that the influence of the politics is virtually nil in its decisions - sometimes upseting national governments, including that of Germany (for instance, when the Commission took charge of the takeover of E-Plus by Telefonica, in 2014). 

It is, then, difficult to foresee what is the true intention behind such a proposal.

I can only guess that the proposal is not a threat to the actions of the European Commission - highly unlikely from a politician, such as Mr.Schauble - but it signals a more elaborate plan to restructure the application of the competition rules in the EU.

Having a distinct institution in charge with the competition rules could ensure finally the due process, which is under question in the current structure, where the procedure prior to a decision lacks the element of contradictoriality and where the panel of the commissioners decide without much involvment and knowledge of the matter.

On the other hand, if a new European agency would be set up, this would need to take over and subordinate the activities of all the NCAs, including that of Bundeskartelamt.  

We will follow this idea. 

Retail price fixing - when it is and when it is not (the case of Germany and Romania)

At the end of 2014 the Romanian Competition Council sanctioned Metro, Selgros, Mega Image (Delhaize) and almost two dozens of their suppliers (Danone and Pepsi, among them) for agreeing that promotions supported and organized in cooperation, under the condition of exclusivity, were deemed to constitute nothing else than ”indirect” fixing of the price the same suppliers offered to competing retail chains.

This is a curious variation of resale price maintenance, which should rather refer to behaviors such as those sanctioned by Bundeskartelamt (Metro got hit again!).  Otherwise, equating exclusivity (for certain promotions only) to a per se infringememt of the competition rule, results in over-enforcement, to say the least.

To be continnued...

See details from Reuters bellow:

German cartel office fines food retailers over price fixing

18-Jun-2015 14:02:24

• Cartel offices fines retailers, producers 152 mln euros
• Retailers asked producers to fix prices at rivals
• Germany's Metro among companies fined

FRANKFURT, June 18 (Reuters) - Germany's cartel office has so far levied fines of 151.6 million euros ($173 million) against seven food retailers and four producers in connection with price fixing of some products.

The cartel office said investigations at producers and retailers over price fixing of pet food and body care were now closed, while those at makers and sellers of confectionery, coffee and beer would be completed in the coming months.

"In food retailing, as in all other sectors, retailers and producers must not reach agreements on store prices that work to the disadvantage of consumers," cartel office president Andreas Mundt said in a statement.

The case involved not only producers agreeing set prices. Retailers themselves also demanded that producers ensure unified prices at rival retailers, the office said.

The office only penalised pricing practices where there clearly was a restriction of competition and a violation of competition law, Mundt said.

The size of the fines for individual companies was not disclosed. The fines varied according to the degree of involvement of each company, the office said.

German retailer Metro MEOG.DE and supermarket chains Rewe and Aldi were among the companies fined.

Metro said the office's investigation had been closed after it agreed to a settlement payment.

"Irregularities at a former purchasing company of Metro Group were targeted in the cartel office's investigation into coffee and confectionery," the company said, adding that it regretted the missteps, which happened a long time ago.

Metro shares rose 0.9 percent by 1100 GMT, compared with a 1 percent fall in the mid-cap Mdax.MDAXI index.

Aldi said it had assisted in clearing up the situation and had accepted a fine to bring the case to an end.