Search This Blog

Friday, November 1, 2013

Vocea pieței vs.vocea autorităților în telecomunicații

Acest articol a apărut în ediția Ziarului Financiar din 31 octombrie 2013
http://www.zf.ro/business-hi-tech/vocea-pietei-vs-vocea-autoritatilor-publice-in-telecomunicatii-11595404 

Industria telecomunicațiilor din România și din Uniunea Europeană este într-un moment de răscruce și probabil că unele dintre cele mai stresante locuri de muncă sunt în prezent acelea de Chief Technical Officer (CTO) și Chief Financial Officer (CFO) la unul din operatorii de telefonie mobilă din aceste țări. Mai multe schimbări importante pentru această industrie sunt iminente și acestea trebuie gestionate cât mai bine, astfel încât coloșii industriei să poată merge mai departe fără să se clatine.
Care sunt schimbările care stresează operatorii din România? Reducerea veniturilor obținute de la fiecare abonat (ARPU), reducerea tarifelor de terminare a apelurilor, taxele pentru noile licențe, costurile pentru trecerea la tehnologia LTE și cele ocazionate de restructurarea rețelei în funcție de frecvențele obținute în 2012 (refarming) sunt tot atâtea motive de preocupare.  Desigur absolut toate aceste evenimente erau anunțate sau măcar previzibile, astfel încât plângerile operatorilor cu privire la impactul unor evenimente cum este reducerea tarifelor de terminare a apelurilor sunt exagerate.  Este de înțeles nostalgia acestora după o sursă de venit sigură și ușor de obținut dar regretele nu ajută și nu scuză ”timiditatea” în introducerea unor inițiative care să compenseze scăderile de venituri.  Operatorii de telefonie mobilă din România au beneficiat de o pantă de reducere a tarifelor de terminare a apelurilor mai lungă decât în alte state din Uniunea Europeană, ceea ce a fost, desigur, în avantajul lor.  Pe de altă parte, se pare că această prelungire și lipsa unui orizont clar al mișcărilor succesive ale reglementatorului a încurajat operatorii de telefonie mobilă să bugeteze veniturile care decurg din tarifele de terminare în perspectiva investițiilor în noile rețele de mare viteză iar acesta nu este un aspect peste care se poate trece fără grijă. 
Operatorii par a se afla în prezent într-o dilemă: să asculte vocea autorităților publice care de la înălțimea Comisiei Europene sau doar cea a Ministerului Comunicațiilor îi îndeamnă să purceadă fără nicio întârziere în recuperarea întârzierilor pe care România și alte țări europene le au în implementarea rețelelor de mare viteză sau să aștepte și să facă doar acele investiții necesare pentru asigurarea unei cereri efective în piață?
Răspunsul cel mai simplu ar fi ca operatorii să aștepte și să construiască rețelele de nouă generație (4G) gradual, doar în zonele și în măsura în care ar exista o cerere susținută pentru date mobile la vitezele mari permise de această tehnologie.  Altminteri riscă să ajungă în situația Danemarcei, de exemplu, o țară care este mereu fruntașă în statisticile internaționale privind internetul broadband (în bandă largă).  Însă conform unui studiu recent al Center for Communication, Media and Information Society de la Universitatea din Aalborg (www.cmi.aau.dk/) 65% dintre danezi au acces la internet de mare viteză dar doar 0,7% (!) dintre aceștia cumpără pachete de servicii la viteze de peste 100 Mbps. Concluzia cercetătorilor danezi este că tehnologiile actuale ar putea fi de fapt suficiente pentru a satisface majoritatea necesităților de consum și că investițiile în noi rețele nu ar aduce prea multe beneficii sociale sau pentru afaceri.  S-ar părea, așadar, că vocea pieței ar trebui să fie cea ascultată. Ca de cele mai multe ori vocea pieței este în același timp și vocea rațiunii.
Se poate spune pe de altă parte că și reglementatorii europeni au dreptate. Investițiile în industria telecomunicațiilor se fac pe perioade mari de timp și este posibil ca Uniunea Europeană să rămână mult prea în urmă pentru a mai ajunge din urmă plutonul fruntaș.  În contextul afacerilor și al localizării acestora Pământul este de multă vreme plat iar investitorii pot ușor să compare și să aleagă alte orizonturi dacă pe meleagurile europene vitezele de internet sunt patriarhale. 
În cazul României există un motiv în plus să susținem realizarea și o acoperire cât mai amplă a rețelelelor de internet de mare viteză.  România nu are multe din avantajele care fac, de exemplu, Danemarca atractivă pentru investitori dar poate să recupereze din acest decalaj tocmai printr-o politică inteligentă de susținere a realizării de rețele puternice de transmisii de date.  Rețelele de mare viteză sunt numite adesea ”autostrăzi informaționale” iar această formulare nu mai este de ceva vreme una de stil – rețelele de date chiar pot aduce oamenii și afacerile aproape, asemănător modului în care fac acest lucru și autostrăzile propriu-zise.  Pe noile mijloace de comunicație informaționale circulă mesaje între oameni dar, și mai important, produsele economiei digitale: software, servicii, informații.  Datorită accesibilității și vitezelor internetului nu mai există azi insule izolate și zone rupte de lume.  Partea cea mai bună este că realizarea autostrăzilor informaționale în România nu necesită implicarea directă a statului, fonduri guvernamentale sau europene, exproprieri și alte complicații. Operatorii de telefonie mobilă au doar nevoie să fie lăsați în pace, au nevoie de predictibilitate în ceea ce privește reglementările și politicile publice și au nevoie să ofere garanții băncilor că proiectele lor sunt fezabile.  Spre deosebire de alte industrii adoptarea pe scară largă a tehnologiilor moderne nici măcar nu necesită ajutoare de stat – așa cum s-a întâmplat în cazul producției de energie electrică din surse regenerabile – legi speciale sau facilități fiscale.
De la sectorul telecomunicațiilor se așteaptă lucruri mari și este vorba, într-adevăr, de o infrastructură esențială pentru progres. Dar nu este suficient să fie sprijinită prin îndemnuri, critici sau lozinci. Acestea nu țin nici de cald și nu pot fi oferite ca monedă de schimb pentru a cumpăra tehnologie.
Desigur, industria telecomunicațiilor merită destule critici: pentru frica de a inova și de a diversifica sursele de venit, pentru pierderea loialității clienților în favoarea ecosistemelor IT de genul Android și Apple, pentru insuficienta diferențiere între rețele (comoditizarea) sau pentru eșecul de până acum de a extrage mai multe rente din zona furnizării de conținut și de a transforma piața de comunicații electronice într-o piață duală.
Până la urmă avem însă nevoie, în România, în Uniunea Europeană și în lume, de rețele de comunicații electronice moderne, fiabile și adaptate la nevoile economiei digitale.  Operatorii își vor fi învățat de bună seama lecția și vor fi realizat că au ratat câteva oportunități dar trebuie să mergem înainte.
Revenind la tarifele de terminare a apelurilor, sunt în același timp un optimist și un realist. Am fost optimist acum câțiva ani că aceste tarife vor scade și, odată cu ele, barierele tarifare considerabile care existau între rețele acum doar câțiva ani. Un nivel de 0,86 eurocenți cum este cel propus recent de către ANCOM reprezintă o diferență uriașă între cei 15 eurocenți/minut sau 10 eurocenți/minut care erau aplicabili anterior.  Așa cum a remarcat reglementatorul în comunicații, scăderea tarifelor a fost benefică pentru concurență iar acesta are deja, în prezent, premize mult mai bune.  Sunt de aceea realist atunci când spun că un nivel final al acestui tarif, atunci când consultarea publică va lua sfărșit, în jur de 1 eurocent/minut este absolut satisfăcător. Se poate și mai bine dar îmi e teamă că mai binele este dușmanul binelui.  Nu trebuie uitat niciodată că formula de calcul pe care a aplicat-o ANCOM este foarte dură pentru operatori cărora nu li se pot recunoaște costuri pe care altminteri le-au suportat – unele foarte mari, cum sunt taxele pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio, pe care le vor amortiza într-o perioadă foarte mare de timp. Privit din perspectiva îngustă a formulei de calcul pentru tariful de terminare a apelurilor taxele pentru eliberarea licențelor sunt neutre și reci. În economia și bugetele operatorilor se regăsesc însă 700 milioane EUR în minus, bani care au trecut în conturile statului iar operatorii au rămas cu spectrul radio, un mediu gol, la fel de de rece, care trebuie utilat corespunzător înainte de a permite recuperarea taxelor plătite. Adică, alte investiții pe care reprezentanții autorizați ai aceluiași stat sau cei ai Comisiei Europene îi îndeamnă să le realizeze din perspectiva unui viitor luminos dar, desigur, incert. 
Pentru operatorii de telefonie mobilă este ca un pariu pe care nici nu pot să nu îl facă dar nici nu își permit să îl piardă.
Ar fi fost un lucru atât de rău ca o parte din banii plătiți pentru licențe să se întoarcă în piață pentru realizarea de rețele broadband de mare viteză? De bună seamă că nu ar fi fost. Acești bani s-au dus pe aripile avioanelor militare multi-rol, o cheltuială necesară dar nu pentru industria telecomunicațiilor.  
În lipsa unei asemenea măsuri sunt puține lucruri pe care reglementatorul le poate face. Nu este de dorit să schimbe formula de calcul, care a făcut deja obiectul unei consultări prealabile și nu a fost găsită vreo hibă majoră a acesteia, în afara ”austerității” menționate anterior.  Una dintre măsurile posibile, în cadrul actual, ar putea fi ca nivelul maxim al tarifului de terminare a apelurilor care, cu 2 luni înainte de finalul anului, este încă incert și în faza consultării publice, să fie aplicat după un interval de timp (6-12 luni) care să permită operatorilor să își efectueze cheltuielile deja bugetate, fără a tăia din alte investiții.  Nimic nu este mai rău pentru o întreprindere privată decât incertitudinea și măsurile bruște ale administrației.  Operatorii știau că o reducere substanțială (de 3 ori față de nivelul actual, cea mai mare de până acum, ca proporție) va avea loc la finalul lui 2013 dar în contextul financiar menționat la începutul acestui material, în care fiecare centimă contează, ar fi trebuit să știe cu mult mai multă vreme înainte nivelul exact al tarifului maxim pe care îl vor putea aplica de altfel încă 10 ani de aici înainte.
Vocea pieței este, cum spuneam, vocea rațiunii, cea mai puternică dintre toate. Vocea autorităților nu poate contrazice această realitate decât cu riscul de a așeza la fundamentul evoluțiilor viitoare ale sectorului telecomunicațiilor un maldăr de lozinci.