M-am hotărât să inaugurez o serie nouă de materiale pe acest blog, dedicată persoanelor cu adevărat specialiști în materia concurenței și care contribuie la susținerea principiilor și beneficiilor concurenței de ambele părți ale pieței - în sectorul public sau în mediul privat.
Ideea acestei serii mi-a venit după susținerea, la finalul lunii noiembrie 2013, a unui seminar pe tema programelor de conformare cu legislația de concurență, împreună cu Ewoud Sakkers de la Comisia Europeană, într-un fel de duplex București-Bruxelles. Seminarul ar trebui să fie primul dintr-o serie intitulată ”Profesioniștii Concurenței” și discutând cu Ewoud Sakkers mi-am dat seama că ”armata” celor care combat pe fronturile concurenței este mult mai mare decât se crede de obicei. Este adevărat, numărul profesioniștilor în acest domeniu este încă mai mic decât al celor care lucrează, de exemplu, în dreptul insolvenței, în ceea ce privește juriștii sau al consultanților fiscali în ceea ce privește pe cei cu studii economice. Dar este un corp profesional solid iar în România numărul celor implicați în analizarea unor fenomene concurențiale, din perspectivă juridică sau economică, este în creștere.
Toți cei care se alătură ”tagmei” profesioniștilor în concurență au nevoie de modele, cât mai aproape de ei, iar acestea există. Eu nu voi face decât să indic cine ar fi aceste modele, în România și în străinătate. Urmează ca fiecare să îi aprecieze și să îi urmeze, conform propriilor judecăți de valoare.
Prezentările pe care le voi face în cadrul blogului nu includ biografii și nu descriu toate activitățile și calitățile profesionale ale celor prezentați ci conțin doar câteva elemente importante, în măsură să contureze profilul celui prezentat și să justifice încadrarea sa în onoranta categorie a ”Profesioniștilor Concurenței”. În egală măsură unele dintre prezentări vor fi ceva mai subiective, în condițiile în care mă voi referi la persoane pe care le cunosc personal și cu care am interacționat.
Toți cei care se alătură ”tagmei” profesioniștilor în concurență au nevoie de modele, cât mai aproape de ei, iar acestea există. Eu nu voi face decât să indic cine ar fi aceste modele, în România și în străinătate. Urmează ca fiecare să îi aprecieze și să îi urmeze, conform propriilor judecăți de valoare.
Prezentările pe care le voi face în cadrul blogului nu includ biografii și nu descriu toate activitățile și calitățile profesionale ale celor prezentați ci conțin doar câteva elemente importante, în măsură să contureze profilul celui prezentat și să justifice încadrarea sa în onoranta categorie a ”Profesioniștilor Concurenței”. În egală măsură unele dintre prezentări vor fi ceva mai subiective, în condițiile în care mă voi referi la persoane pe care le cunosc personal și cu care am interacționat.
Domnul Profesor Sorin David
Domnul Sorin David mi-a fost îndrumător, la două materii, încă de pe vremea studenției mele: la dreptul concurenței și la drept internațional privat. Este primul care mi-a deschis ochii asupra unei materii - dreptul concurenței - care era plină de substanță dar care părea ermetică și aproape neplăcută pentru studenții anului IV destul de preocupați de finalizarea studiilor (lucrare de diplomă, licență).
A fost doar un prim contact cu dreptul concurenței dar trebuie să spun că mai mult decât materia în sine m-a impresionat acuitatea intelectuală a pe atunci mai tânărului cadru universitar. Simțeam în modul său de abordare a problemelor o pronunțată aplecare spre aspectele practice ale dreptului - o adevărată gură de oxigen pentru niște studenți care asimilasem multe noțiuni dar care simțeau că ”plutesc” cumva deasupra realităților juridice de zi cu zi, la care trebuiau să răspundă în scurt timp, odată cu finalizarea studiilor.
Domnul Sorin David ne-a arătat că ”se poate”, că dreptul este într-adevăr o știință care poate fi folosită și încă foarte util în situații practice! Nu a fost singurul dar a fost printre puținii, pe lângă Flavius Baias și Cătălin Predoiu.
Am urmărit de la distanță cariera profesională a dlui.David și m-a impresionat constanța acesteia, precum și crearea, alături de dl.Baias - iar apoi fără sprijinul acestuia - a uneia din cele mai bune echipe de pe piața serviciilor juridice din România.
Din momentul în care m-am alăturat Consiliului Concurenței, în mai 2009, interacțiunile pe plan profesional cu domnul profesor David s-au multiplicat. Am re-descoperit pe profesionistul Sorin David și aceeași acuitate intelectuală pe care o remarcasem cu aproape 15 ani mai înainte. Capacitatea sa intelectuală era și este însoțită de multă seriozitate și modestie, calități destul de rare la rândul lor. Cu deosebire cu ocazia dezbaterii rapoartelor de investigație emise de Consiliul Concurenței, am remarcat pertinența și chiar o anumită eleganță a argumentației folosite de dl.Sorin David, care reușește să convingă mai bine decât mulți alți colegi de breaslă, mai activi și mai combativi.
Domnul Sorin David este printre puținii practicieni ai concurenței care înțelege substanța fenomenelor economice pe care se suprapun comportamentele pe piață ale operatorilor economici. Așa cum trebuie să se întâmple în această ramură a dreptului, domnia sa este un jurist de profunzime, nu unul de suprafață.
În paralel, domnul profesor Sorin David împreună cu colegii săi de la Facultatea de Drept a Universității București, dl.Flavius Baias și dna Adriana Almășan, a sprjinit înființarea și funcționarea Centrului de Studii în Dreptul Concurenței, o premieră în cadrul universităților din România. Ideea acestui centru îmi aparține dar nu aș fi putut face ceva fără implicarea domnului profesor David care a alocat mereu timp centrului, cu toată agenda sa, întotdeauna deosebit de încărcată. Desigur, nu trebuie trecute cu vederea eforturile și energia doamnei Almășan în ceea ce privește centrul dar despre acestea voi vorbi, poate, cu altă ocazie.
După aproape 5 ani de colaborare, chiar dacă din poziții diferite, pot să afirm fără dubiu că domnul Sorin David rămâne o referință în materie de competență profesională și un model de urmat în ceea ce privește dreptul concurenței (și nu numai).
Un adevărat profesionist al concurenței.
No comments:
Post a Comment