Search This Blog

Sunday, December 22, 2013

Recommendation of the month - December 2013

This is the last month of the year and people prepare and get in the mood of the winter holidays. Hence I am not keen to suggest you take some of the precious time which should be spent with your families for some boring legal or economic lecture.
Instead I will share with you my reading plans for the winter holidays. 
The most important book I intend to read until the beginning of January 2014 is The Downing Street Years” by Margaret Thatcher.  We should not forget that 2013 is the year when of the most astonishing persons (not just among the ladies) in history passed away. I am, of course, an admirer of what Margaret Thatcher has done. In short - sound policies for sound economies. 
I started this book, published by Harper Press in 2011, some time ago but my limited time in 2012 and 2013 did not allow me to finish it. I got to page 124 out of a staggering 862 pages full of details of what happened in the mind and in the heart of the ”Iron Lady” (yes, she did have a heart) during her (mostly) tough years in office.  I do not consider that Margaret Thatcher was perfect but her way of seeing the things and findings the way through the problems is amazing. In a world (politics) full of shaky people the lady was”not for turning” and this is a kind of attitude which we will always have in short supply. Anyway, I have a long story ahead of me. I will get through it with great interest.
I have ambitious plans for the winter holidays but the most ambitious plan is to only do this: reading.  
As such I do not recommend you any lecture now but I urge you to use this time of the year for caring about the precious living beings and things in your life! You will have enough time for the rest in the rest of the year. 
Speaking of which, I wish you a very competitive 2014!

Tuesday, December 17, 2013

Opiniile mele în cadrul analizei ”4G - Sfârșitul restricțiilor”

Analiza a fost publicată în revista Business Magazin din 9-15 decembrie 2013, sub semnătura dlui.Dorin Oancea și a dlui.Adrian Seceleanu.

Întrebare - Va exista un impact pozitiv al rețelelor 4G în competitivitatea companiilor nu doar de IT sau software/online din România în raport cu alte țări din regiune sau din lume? 
Opinie Valentin Mircea
Tehnologia 4G va contribui la conectarea mai rapidă a operatorilor economici, iar impactul cel mai mare va fi asupra industriilor conexe comunicațiilor - IT și online. Modalitatea în care și alte sectoare economice vor putea beneficia de avantajele 4G va depinde și de pregătirea acestora pentru a folosi aceste avantaje - de exemplu există un potențial mobile pentru comerțul de retail. În România tehnologia LTE are particularitatea că va reuși să elimine multe dintre «zonele albe» în ceea ce privește accesul la internetul de mare viteză, zone datorate penetrării mai lente în mediul rural, de exemplu, a rețelelor de fibră optică.
Printr-un efect de bumerang, extinderea tehnologiei 4G va da în același timp un impuls și dezvoltării rețelelor broadband fixe - din momentul când consumatorii se vor ”învăța” cu noile viteze, operatorii de telefonie vor fi sub presiune să ofere astfel de viteze, în cadrul pachetelor lor de servicii, indiferent de mediul folosit, astfel încât vor trebui să construiască sau să achiziționeze rețele fixe de date de mare
viteză”.

Întrebare - Vor stimula aceste lansări o creștere a competiției între Orange, Vodafone și Cosmote/Romtelecom - cele mai mari grupuri de comunicații de pe piață?
Opinie Valentin Mircea:
Probabil că nu. În primul rând, sunt un sceptic al utilității extinse a tehnologiei LTE și consider că aceasta ar trebui să deservească în primul rând zonele cu densitate de popula]ie mai mare și zonele care sunt sau care pot deveni în curând poli de dezvoltare economică. Pentru restul, o acoperire 3G solidă, peste ceea ce există acum, ar fi suficientă. Concurența între operatori nu va fi amplificată foarte mult de apariția rețelelor 4G, așa cum nu a suferit un impact considerabil nici după introducerea tehnologiei 3G, care a marcat un moment de cotitură chiar mai important, raportat la standardul GSM. Din punctul de vedere al concurenței, mai important decât introducerea LTE și a extinderii sale în teritoriu vor fi tarifele practicate de operatorii de telefonie mobilă pentru accesul la internetul mobil de mare viteză.”

Monday, December 16, 2013

Profesioniștii Concurenței

M-am hotărât să inaugurez o serie nouă de materiale pe acest blog, dedicată persoanelor cu adevărat specialiști în materia concurenței și care contribuie la susținerea principiilor și beneficiilor concurenței de ambele părți ale pieței - în sectorul public sau în mediul privat.
Ideea acestei serii mi-a venit după susținerea, la finalul lunii noiembrie 2013, a unui seminar pe tema programelor de conformare cu legislația de concurență, împreună cu Ewoud Sakkers de la Comisia Europeană, într-un fel de duplex București-Bruxelles. Seminarul ar trebui să fie primul dintr-o serie intitulată ”Profesioniștii Concurenței” și discutând cu Ewoud Sakkers mi-am dat seama că ”armata” celor care combat pe fronturile concurenței este mult mai mare decât se crede de obicei. Este adevărat, numărul profesioniștilor în acest domeniu este încă mai mic decât al celor care lucrează, de exemplu, în dreptul insolvenței, în ceea ce privește juriștii sau al consultanților fiscali în ceea ce privește pe cei cu studii economice.   Dar este un corp profesional solid iar în România numărul celor implicați în analizarea unor fenomene concurențiale, din perspectivă juridică sau economică, este în creștere. 
Toți cei care se alătură ”tagmei” profesioniștilor în concurență au nevoie de modele, cât mai aproape de ei, iar acestea există. Eu nu voi face decât să indic cine ar fi aceste modele, în România și în străinătate. Urmează ca fiecare să îi aprecieze și să îi urmeze, conform propriilor judecăți de valoare.
Prezentările pe care le voi face în cadrul blogului nu includ biografii și nu descriu toate activitățile și calitățile profesionale ale celor prezentați ci conțin doar câteva elemente importante, în măsură să contureze profilul celui prezentat și să justifice încadrarea sa în onoranta categorie a ”Profesioniștilor Concurenței”. În egală măsură unele dintre prezentări vor fi ceva mai subiective, în condițiile în care mă voi referi la persoane pe care le cunosc personal și cu care am interacționat.

Domnul Profesor Sorin David
Domnul Sorin David mi-a fost îndrumător, la două materii, încă de pe vremea studenției mele: la dreptul concurenței și la drept internațional privat. Este primul care mi-a deschis ochii asupra unei materii - dreptul concurenței - care era plină de substanță dar care părea ermetică și aproape neplăcută pentru studenții anului IV destul de preocupați de finalizarea studiilor (lucrare de diplomă, licență). 
A fost doar un prim contact cu dreptul concurenței dar trebuie să spun că mai mult decât materia în sine m-a impresionat acuitatea intelectuală a pe atunci mai tânărului cadru universitar.  Simțeam în modul său de abordare a problemelor o pronunțată aplecare spre aspectele practice ale dreptului - o adevărată gură de oxigen pentru niște studenți care asimilasem multe noțiuni dar care simțeau că ”plutesc” cumva deasupra realităților juridice de zi cu zi, la care trebuiau să răspundă în scurt timp, odată cu finalizarea studiilor. 
Domnul Sorin David ne-a arătat că ”se poate”, că dreptul este într-adevăr o știință care poate fi folosită și încă foarte util în situații practice! Nu a fost singurul dar a fost printre puținii, pe lângă Flavius Baias și Cătălin Predoiu.  
Am urmărit de la distanță cariera profesională a dlui.David și m-a impresionat constanța acesteia, precum și crearea, alături de dl.Baias - iar apoi fără sprijinul acestuia - a uneia din cele mai bune echipe de pe piața serviciilor juridice din România. 
Din momentul în care m-am alăturat Consiliului Concurenței, în mai 2009, interacțiunile pe plan profesional cu domnul profesor David s-au multiplicat. Am re-descoperit  pe profesionistul Sorin David și aceeași acuitate intelectuală pe care o remarcasem cu aproape 15 ani mai înainte.  Capacitatea sa intelectuală era și este însoțită de multă seriozitate și modestie, calități destul de rare la rândul lor. Cu deosebire cu ocazia dezbaterii rapoartelor de investigație emise de Consiliul Concurenței, am remarcat pertinența și chiar o anumită eleganță a argumentației folosite de dl.Sorin David, care reușește să convingă mai bine decât mulți alți colegi de breaslă, mai activi și mai combativi.  
Domnul Sorin David este printre puținii practicieni ai concurenței care înțelege substanța fenomenelor economice pe care se suprapun comportamentele pe piață ale operatorilor economici.  Așa cum trebuie să se întâmple în această ramură a dreptului, domnia sa este un jurist de profunzime, nu unul de suprafață.  
În paralel, domnul profesor Sorin David împreună cu colegii săi de la Facultatea de Drept a Universității București, dl.Flavius Baias și dna Adriana Almășan, a sprjinit înființarea și funcționarea Centrului de Studii în Dreptul Concurenței, o premieră în cadrul universităților din România.  Ideea acestui centru îmi aparține dar nu aș fi putut face ceva fără implicarea domnului profesor David care a alocat mereu timp centrului, cu toată agenda sa, întotdeauna deosebit de încărcată. Desigur, nu trebuie trecute cu vederea eforturile și energia doamnei Almășan în ceea ce privește centrul dar despre acestea voi vorbi, poate, cu altă ocazie. 
După aproape 5 ani de colaborare, chiar dacă din poziții diferite, pot să afirm fără dubiu că domnul Sorin David rămâne o referință în materie de competență profesională și un model de urmat în ceea ce privește dreptul concurenței (și nu numai). 
Un adevărat profesionist al concurenței.



Thursday, December 12, 2013

Guvernul, domeniile web și taxele

Un proiect de hotărâre de guvern publicat zilele trecute de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale anunță că Statul dorește să permită Institutului  Național de Cercetare-Dezvoltare în Informatică (ICI) să încaseze sume suplimentare de la deținătorii de domenii internet cu terminația ”.ro” și variații ale acesteia.  
Proiectul a iscat imediat dezbateri intense, pro și contra noii ”taxe” apărute din imaginația guvernului.
Unii, nu foarte mulți dar de bună credință, au fost de părere că ”bine le face guvernul celor care au rezervat și blochează, fără a folosi, domenii de internet”.  Adică, cum s-ar spune, există ”speculanți” în acest domeniu, un cuvânt devenit odios în anii 90 dar în mod nejustificat.  Aceștia ar tezauriza domenii doar cu scopul de le vinde ulterior celor care vor să le folosească.  Probabil că se întâmplă astfel de situații, deși teoretic domeniile web nu pot fi transferate decât cu titlu gratuit. Susținătorii noii taxe sunt de bună credință deoarece există destule situații în care domenii de internet care corespund cu numele unor persoane sunt înregistrate de alte persoane. Este cazul nefericit al lui Lucian Mîndruță, printre alții. Se spune că introducerea unei taxe de reînnoire anuală i-ar face pe deținătorii nelegitimi să renunțe la domeniile pe care le-ar fi  blocat.  Acest rezultat este însă îndoielnic. Dacă va stabili un nivel foarte ridicat al taxei, acesta va fi achitat de toți deținătorii de domenii .ro iar cei mai mulți dintre aceștia sunt deținători legitimi ai acestora și le folosesc.  Dacă taxa va fi mică, obiectivul invocat nu va fi atins.  
Deși am folosit expresia ”utilizare legitimă” versus ”utilizare nelegitimă” trebuie spus că vor fi greu de separat cei care se încadrează într-o definiție sau alta.  Chiar eu, ori de câte ori, am avut o idee nouă sau mă pregăteam să încep un proiect, rezervam imediat denumirea de web aferentă, odată cu solicitarea de înregistrare la OSIM a unei mărci omonime. Era o simplă măsură de prevedere.  Unele proiecte le puneam în aplicare imediat, altele erau amânate până la un moment mai favorabil.  Cât de legitimă era atitudinea mea? Eu aș spune că orice domeniu web care corespunde numelui sau denumirii ori unei mărci înregistrate trebuie să fie în afara oricărei suspiciuni de utilizare nelegitimă. 
Au fost însă și persoane care s-au opus noii taxe inventate de guvern dar mai degrabă din considerente de oportunitate sau etice.  S-a spus astfel că guvernul caută de fapt să facă rost de o sursă de finanțare sigură pentru ICI, o entitate deținută de către stat.  Observația este probabil corectă și aș adăuga faptul că ICI are nevoie de venituri dar acestea ar trebui să provină din dezvoltarea de software, una din cele mai bune afaceri la nivel mondial în acest moment și pentru mulți ani de aici încolo. 
Argumentația juridică, pro și contra noilor măsuri, a lipsit însă din dezbatere și consider că este momentul ca această să fie prezentată.  
Deținătorul unui domeniu web capătă această calitate prin semnarea unui contract cu ICI, operatorul registrului național de domenii web - ROTLD. Conform unei reguli vechi (și ”sănătoase”) de drept, contractul este ”legea părților”, adică are forță obligatorie, ca și legea. Contractul folosit de ICI, disponibil aici (http://www.rotld.ro/), este detaliat și destul de bine construit, însă în formatul unui contract de adeziune, care nu poate fi negociat/modificat în vreun fel.  Aici apare o primă problemă, cu însuși acest contract, care ar trebui să poată fi negociat iar în caz de neacceptare expresă, în scris, clauze cum sunt cele referitoare la dreptul ICI de a rezilia unilateral contractul nu sunt valabile, așa cum prevede art.1203 din Codul Civil. Contractul prevede pe de altă parte, în art.5, că ICI poate modifica unilateral contractul sau poate schimba serviciile furnizate. ICI poate invoca acest articol în favoarea sa dar poziția sa nu este atât de sigură iar întinderea modificărilor nu poate fi prea mare în condițiile în care această clauză nu poate face obiectul vreunei negocieri.  Nu poate fi valabilă o modificare a contractului care ar avea ca rezultat schimbarea întinderii sau naturii dreptului dobândit de deținătorul domeniului.  
În ceea ce privește acest drept o definire a sa este dificilă - contractul standard al ICI se referă în art.1 la cel care înregistrează domeniului ca fiind un ”cumpărător”, ceea ce ar duce la concluzia că ar fi vorba de un adevărat drept de proprietate asupra domeniului de internet. Din interpretarea celorlalte clauze rezultă însă mai degrabă că este vorba de un drept de utilizare, dar o utilizare perpetuă, nefiind prevăzută vreo limitare în timp. De asemenea, pct.20 din condițiile de înregistrare ale ROTLD prevede clar că ”Înregistrarea unui nume de domeniu nu conferă decât dreptul de folosință asupra sa”.
Dacă am interpreta dreptul deținătorului domeniului web ca un adevărat drept de proprietate perceperea oricărei sume ulterioare înregistrării ar fi pur și simplu inadmisibilă. Ar fi ca și cum statul ar vinde acest drept de mai multe ori, odată cu fiecare prelungire.  
În situația unui drept de utilizare perceperea unei taxe ulterioare înregistrării, fără a fi prevăzută inițial, ar constitui o intervenție brutală, prin norme legale, în cadrul unui contract de drept privat, ceea ce este, din nou, inadmisibil. Adică, ICI are dreptul de a modifica clauze contractuale, conform art.5, în limitele menționate, dar nu poate fi emisă o hotărâre de guvern prin care să se obțină direct același efect și care să permită orice modificare.  Altminteri, pe logica aceasta, statul ar putea să ne oblige data viitoare să plătim taxe pentru domeniu în funcție de numărul de cuvinte din site (!!). Sau altă trăznaie, că imaginație există.     
ICI invocă modelul folosit în multe state ale Uniunii Europene, inclusiv la nivel comunitar, de către EURid, organismul corespondent pentru ROTLD care se bazează pe sume plătite anual. Trebuie avut în vedere că perceperea de taxe anuale a fost folosită în respectivele state și la nivelul UE încă de la început, de unde rezulta clar că dreptul pe care îl dobândea cel care înregistra domeniul era temporar.  În mod firesc, taxele respective au cuantumuri mai reduse decât cele aplicate în prezent de către ICI.  
În concluzie, modificarea regimului de taxare a unui domeniu de internet administrat de ICI, avută în vedere în proiectul de hotărâre de guvern, nu poate avea loc în modalitatea propusă.  ICI are dreptul să solicite de la cei care au înregistrat domenii web plata costurilor de mentenanță dar pentru asta nu este nevoie de o hotărâre de guvern decât în măsura în care trebuie impuse obligații în sarcina ICI care să limiteze nivelul tarifelor. Tarifele percepute ar trebui să fie fundamentate strict pe costurile pe care le are ICI cu activități care sunt la rândul lor absolut necesare.  De exemplu, în acest tarif nu ar trebui să fie inclus costul participării ICI la conferințe internaționale (așa cum apare în expunerea de motive). Chiar dacă participarea ar fi utilă pentru ICI, ea nu este necesară pentru realizarea funcțiilor acestuia de ținere a evidenței domeniilor web. Activitatea de administrare a domeniilor internet este una destul de complexă dar nu este atât de costisitoare pe cât ar vrea ICI să se creadă (de exemplu, în loc de servere proprii, poate apela la găzduire în ”cloud”).  În plus, aprobarea nivelului  efectiv al sumelor percepute de către ICI, care este un monopol, ar trebui să fie făcută de către o autoritate de reglementare independentă (de exemplu, ANCOM), nu de către ministerul în subordinea căruia se află administratorul ROTLD.    
Tranziția către noul sistem trebuie să respecte câteva principii elementare de drept civil - nu este oportună și nu este legală intervenția statului printr-o hotărâre de guvern - și trebuie să respecte și drepturile dobândite de către titularii de domenii anterior datei la care modificările sunt operate.  Dacă noua modalitate de taxare a domeniilor web ar fi privită mai mult ca o sursă de venituri suplimentare pentru ICI, ar fi afectată o gamă largă de titulari de domenii web și ar risca să producă o migrație a utilizatorilor către alte orizonturi. În fața unor costuri ridicate impuse de ICI utilizatorii pot re-descoperi repede că internetul este o rețea mondială iar ICI poate re-descoperi, pe propria piele, ce înseamnă concurența!

Tuesday, November 26, 2013

Interviu BizLawyer - Îmi place competiția. / Interview in BizLawyer magazine - I like the competition.

După cum spuneam, îmi place competiția, chiar și între avocați! Concurența este bună, oriunde și oricând iar revenirea mea în practica privată are în vedere faptul că piața acestor servicii este puternic concurențială.  Asta mă va face să dau ce este mai bun și aștept, desigur, competitorii care să mă ajungă și - mai greu - să mă și întreacă!
Fiindcă așa este fair-play, le urez succes tuturor!
_________________________________________________

As I told before, I like competition, even among lawyers! The competition is good, everywhere and anywhere and my return into the private practice takes into account the strong competition in the market for competition assistance.  This will make me deliver the best of me and I expect the competitors which may get to my level and - more difficult - be better than me!
For fair-play, I wish all the best to all the competitors!

Thursday, November 14, 2013

Banii nu vin din taxe, vin din muncă, domnule Prim Ministru

Primul ministru al României (nu dau nume, că chiar nu contează) declara pe 13 noiembrie că, după câte știe el, ”Banii vin din taxe, nu vin din curtea parlamentului”.
Domnul respectiv se comporta ca și copilul de la oraș care atunci când merge la țară și i se arată o vacă, cu precizarea că aceasta dă laptele pe care îl bea el în fiecare dimineață, exclamă ”Nu cred așa ceva. Laptele vine de la supermarket!”. Adică, dacă vaca nu dă lapte suficient sau unii mai ascund laptele, nu o lași să își revină și nu îi dai să mănânce ci doar mai storci cutia, că așa va ieși mai mult lapte!
Culmea este că același primul ministru era descris, în seara aceleiași zile, de către bunul său coleg de barcă politică și președinte al Senatului, ca fiind ”business oriented”.  Este evident că domnul coleg și președinte de Senat nu are niciun fel de înțelegere a termenului pe care îl folosea și pe care probabil că l-a prins în zbor de pe undeva (se practică ”urechismul” în politica românească).  Colegul la nevoie se cunoaște, așa că acesta mai susținea, sus și tare, că de fapt guvernul nu a crescut fiscalitatea. Probabil că a crescut natalitatea, nu-i așa? Ca să fie clar că omul care se vede lider al dreptei (libertate economică, fiscalitate redusă etc) nu înțelege nici această noțiune, acesta declara că menținerea cotei de impozit de 16% este o măsură de dreapta. Probabil că tot restul de taxe și impozite sunt de fapt contribuții benevole ale contribuabililor la bugetul statului.  Pe logica sa, Hitler ar fi trebuit să fie considerat un democrat, având în vedere că a menținut o caricatură de parlament, populat de membrii fideli ai partidului său.
Revenind la primul ministru al țării care suportă astfel de lideri, trebuie să îi spun că dacă banii proveneau din taxe, ne-am fi făcut cu toții încasatori de taxe, inclusiv eu. Din păcate banii vin doar din muncă, adică chestia aceea prin care oamenii își folosesc timpul, sănătatea și resursele pentru a crea ceva, o valoare, de care au nevoie alții și care apoi circulă liber, în schimbul unui preț determinat de raportul dintre cerere și ofertă.  Orice altă soluție nu funcționează. Ideea ”genială” a bărboșilor Marx, Engels și Lenin, de a înlocui munca și inițiativa privată cu comanda și centralizarea nu a funcționat și a produs consecințe dezastruoase.
Același prim ministru declara, tot ieri, la fel de nonșalant (cinic), că investitorii nu vor pleca și că, dimpotrivă, are cunoștință atât el cât și ministrul de finanțe, că aceștia vin în valuri către România și sunt dornici să facă în continuare mari investiții! Cam ceva în genul acesta, nu am relatat cuvânt cu cuvânt.  Păi dacă este așa, dați repede ordin să se mărească terminalul de sosiri de la Otopeni, să nu se creeze busculade ale investitorilor străini dornici să se bucure de farmecul fiscal al României, absolut irezistibil pentru domniile lor!
Domnul prim-ministru este, din nefericire, pe contrasensul economiei. În ritmul acesta, în curând România ca atare se va afla pe contrasens. Când vă veți da seama de asta, domnule prim-ministru? Când toate vi se vor sparge în față.

Saturday, November 2, 2013

Consiliul Concurenței face angajări și promovări

Vești bune dinspre Consiliul Concurenței - după o lungă perioadă în care angajările și promovările au fost blocate, în perioada următoare mai multe posturi vor fi scoase la concurs. Câteva concursuri au avut loc deja în perioada scursă din 2013 și rezultatele - candidații selectați - au fost bune, pe baza unei competiții foarte mari pentru aceste posturi (au fost chiar și 40 de candidați pentru un post)  
Este vorba, în ordine cronologică de:
Condițiile de concurs și bibliografia sunt disponibile la adresa de internet http://www.consiliulconcurentei.ro/ro/despre-noi/angajare.html.
Vă sugerez să urmăriți această pagină - în perioada următoare vor apare și alte anunțuri de angajare.
Condițiile de participare permit participarea unei game largi de persoane - cu pregătire juridică, economică sau chiar tehnică (ingineri), având în vedere că activitatea de aplicare a regulilor de concurență este una inter-disciplinară.
Condițiile de salarizare pentru inspectorii de concurență și perspectivele profesionale  sunt printre cele mai bune din administrația publică, astfel că vă încurajez să participați la aceste concursuri și la cele viitoare.  

Într-un singur caz există aparent condiții mai restrictive dar este foarte probabil să fie vorba de o eroare - condițiile pentru ocuparea funcției de director-adjunct la Direcția Servicii care prevăd că doar absolvenții de studii economice pot participa.  
Există erori și în bibliografia aferentă acestui post - http://www.consiliulconcurentei.ro/uploads/docs/items/id9011/bibloigrafie_dir_adj.pdf - care includ cărți despre management și macroeconomie (!) în limba engleză și care nu sunt disponibile în bibliotecile publice din România sau în biblioteca Consiliului Concurenței.  Ca o ultimă observație, cei care se înscriu la acest concurs trebuie să aibă în vedere că bibliografia include, în mod eronat, Instrucțiunile privind aplicarea art.5 din Legea concurentei nr.21/1996, republicată acordurilor de cooperare pe orizontala din 2004 și Instrucțiunile privind aplicarea art.5 din Legea concurentei nr.21/1996, republicata, în cazul înțelegerilor verticale tot din 2004 dar care nu mai sunt aplicate în prezent. Acestea au fost înlocuite cu orientările în materie emise de către Comisia Europeană (http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=CELEX:52011XC0114(04):EN:NOT și respectiv http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:C:2010:130:0001:0046:RO:PDF).

Friday, November 1, 2013

Vocea pieței vs.vocea autorităților în telecomunicații

Acest articol a apărut în ediția Ziarului Financiar din 31 octombrie 2013
http://www.zf.ro/business-hi-tech/vocea-pietei-vs-vocea-autoritatilor-publice-in-telecomunicatii-11595404 

Industria telecomunicațiilor din România și din Uniunea Europeană este într-un moment de răscruce și probabil că unele dintre cele mai stresante locuri de muncă sunt în prezent acelea de Chief Technical Officer (CTO) și Chief Financial Officer (CFO) la unul din operatorii de telefonie mobilă din aceste țări. Mai multe schimbări importante pentru această industrie sunt iminente și acestea trebuie gestionate cât mai bine, astfel încât coloșii industriei să poată merge mai departe fără să se clatine.
Care sunt schimbările care stresează operatorii din România? Reducerea veniturilor obținute de la fiecare abonat (ARPU), reducerea tarifelor de terminare a apelurilor, taxele pentru noile licențe, costurile pentru trecerea la tehnologia LTE și cele ocazionate de restructurarea rețelei în funcție de frecvențele obținute în 2012 (refarming) sunt tot atâtea motive de preocupare.  Desigur absolut toate aceste evenimente erau anunțate sau măcar previzibile, astfel încât plângerile operatorilor cu privire la impactul unor evenimente cum este reducerea tarifelor de terminare a apelurilor sunt exagerate.  Este de înțeles nostalgia acestora după o sursă de venit sigură și ușor de obținut dar regretele nu ajută și nu scuză ”timiditatea” în introducerea unor inițiative care să compenseze scăderile de venituri.  Operatorii de telefonie mobilă din România au beneficiat de o pantă de reducere a tarifelor de terminare a apelurilor mai lungă decât în alte state din Uniunea Europeană, ceea ce a fost, desigur, în avantajul lor.  Pe de altă parte, se pare că această prelungire și lipsa unui orizont clar al mișcărilor succesive ale reglementatorului a încurajat operatorii de telefonie mobilă să bugeteze veniturile care decurg din tarifele de terminare în perspectiva investițiilor în noile rețele de mare viteză iar acesta nu este un aspect peste care se poate trece fără grijă. 
Operatorii par a se afla în prezent într-o dilemă: să asculte vocea autorităților publice care de la înălțimea Comisiei Europene sau doar cea a Ministerului Comunicațiilor îi îndeamnă să purceadă fără nicio întârziere în recuperarea întârzierilor pe care România și alte țări europene le au în implementarea rețelelor de mare viteză sau să aștepte și să facă doar acele investiții necesare pentru asigurarea unei cereri efective în piață?
Răspunsul cel mai simplu ar fi ca operatorii să aștepte și să construiască rețelele de nouă generație (4G) gradual, doar în zonele și în măsura în care ar exista o cerere susținută pentru date mobile la vitezele mari permise de această tehnologie.  Altminteri riscă să ajungă în situația Danemarcei, de exemplu, o țară care este mereu fruntașă în statisticile internaționale privind internetul broadband (în bandă largă).  Însă conform unui studiu recent al Center for Communication, Media and Information Society de la Universitatea din Aalborg (www.cmi.aau.dk/) 65% dintre danezi au acces la internet de mare viteză dar doar 0,7% (!) dintre aceștia cumpără pachete de servicii la viteze de peste 100 Mbps. Concluzia cercetătorilor danezi este că tehnologiile actuale ar putea fi de fapt suficiente pentru a satisface majoritatea necesităților de consum și că investițiile în noi rețele nu ar aduce prea multe beneficii sociale sau pentru afaceri.  S-ar părea, așadar, că vocea pieței ar trebui să fie cea ascultată. Ca de cele mai multe ori vocea pieței este în același timp și vocea rațiunii.
Se poate spune pe de altă parte că și reglementatorii europeni au dreptate. Investițiile în industria telecomunicațiilor se fac pe perioade mari de timp și este posibil ca Uniunea Europeană să rămână mult prea în urmă pentru a mai ajunge din urmă plutonul fruntaș.  În contextul afacerilor și al localizării acestora Pământul este de multă vreme plat iar investitorii pot ușor să compare și să aleagă alte orizonturi dacă pe meleagurile europene vitezele de internet sunt patriarhale. 
În cazul României există un motiv în plus să susținem realizarea și o acoperire cât mai amplă a rețelelelor de internet de mare viteză.  România nu are multe din avantajele care fac, de exemplu, Danemarca atractivă pentru investitori dar poate să recupereze din acest decalaj tocmai printr-o politică inteligentă de susținere a realizării de rețele puternice de transmisii de date.  Rețelele de mare viteză sunt numite adesea ”autostrăzi informaționale” iar această formulare nu mai este de ceva vreme una de stil – rețelele de date chiar pot aduce oamenii și afacerile aproape, asemănător modului în care fac acest lucru și autostrăzile propriu-zise.  Pe noile mijloace de comunicație informaționale circulă mesaje între oameni dar, și mai important, produsele economiei digitale: software, servicii, informații.  Datorită accesibilității și vitezelor internetului nu mai există azi insule izolate și zone rupte de lume.  Partea cea mai bună este că realizarea autostrăzilor informaționale în România nu necesită implicarea directă a statului, fonduri guvernamentale sau europene, exproprieri și alte complicații. Operatorii de telefonie mobilă au doar nevoie să fie lăsați în pace, au nevoie de predictibilitate în ceea ce privește reglementările și politicile publice și au nevoie să ofere garanții băncilor că proiectele lor sunt fezabile.  Spre deosebire de alte industrii adoptarea pe scară largă a tehnologiilor moderne nici măcar nu necesită ajutoare de stat – așa cum s-a întâmplat în cazul producției de energie electrică din surse regenerabile – legi speciale sau facilități fiscale.
De la sectorul telecomunicațiilor se așteaptă lucruri mari și este vorba, într-adevăr, de o infrastructură esențială pentru progres. Dar nu este suficient să fie sprijinită prin îndemnuri, critici sau lozinci. Acestea nu țin nici de cald și nu pot fi oferite ca monedă de schimb pentru a cumpăra tehnologie.
Desigur, industria telecomunicațiilor merită destule critici: pentru frica de a inova și de a diversifica sursele de venit, pentru pierderea loialității clienților în favoarea ecosistemelor IT de genul Android și Apple, pentru insuficienta diferențiere între rețele (comoditizarea) sau pentru eșecul de până acum de a extrage mai multe rente din zona furnizării de conținut și de a transforma piața de comunicații electronice într-o piață duală.
Până la urmă avem însă nevoie, în România, în Uniunea Europeană și în lume, de rețele de comunicații electronice moderne, fiabile și adaptate la nevoile economiei digitale.  Operatorii își vor fi învățat de bună seama lecția și vor fi realizat că au ratat câteva oportunități dar trebuie să mergem înainte.
Revenind la tarifele de terminare a apelurilor, sunt în același timp un optimist și un realist. Am fost optimist acum câțiva ani că aceste tarife vor scade și, odată cu ele, barierele tarifare considerabile care existau între rețele acum doar câțiva ani. Un nivel de 0,86 eurocenți cum este cel propus recent de către ANCOM reprezintă o diferență uriașă între cei 15 eurocenți/minut sau 10 eurocenți/minut care erau aplicabili anterior.  Așa cum a remarcat reglementatorul în comunicații, scăderea tarifelor a fost benefică pentru concurență iar acesta are deja, în prezent, premize mult mai bune.  Sunt de aceea realist atunci când spun că un nivel final al acestui tarif, atunci când consultarea publică va lua sfărșit, în jur de 1 eurocent/minut este absolut satisfăcător. Se poate și mai bine dar îmi e teamă că mai binele este dușmanul binelui.  Nu trebuie uitat niciodată că formula de calcul pe care a aplicat-o ANCOM este foarte dură pentru operatori cărora nu li se pot recunoaște costuri pe care altminteri le-au suportat – unele foarte mari, cum sunt taxele pentru utilizarea spectrului de frecvențe radio, pe care le vor amortiza într-o perioadă foarte mare de timp. Privit din perspectiva îngustă a formulei de calcul pentru tariful de terminare a apelurilor taxele pentru eliberarea licențelor sunt neutre și reci. În economia și bugetele operatorilor se regăsesc însă 700 milioane EUR în minus, bani care au trecut în conturile statului iar operatorii au rămas cu spectrul radio, un mediu gol, la fel de de rece, care trebuie utilat corespunzător înainte de a permite recuperarea taxelor plătite. Adică, alte investiții pe care reprezentanții autorizați ai aceluiași stat sau cei ai Comisiei Europene îi îndeamnă să le realizeze din perspectiva unui viitor luminos dar, desigur, incert. 
Pentru operatorii de telefonie mobilă este ca un pariu pe care nici nu pot să nu îl facă dar nici nu își permit să îl piardă.
Ar fi fost un lucru atât de rău ca o parte din banii plătiți pentru licențe să se întoarcă în piață pentru realizarea de rețele broadband de mare viteză? De bună seamă că nu ar fi fost. Acești bani s-au dus pe aripile avioanelor militare multi-rol, o cheltuială necesară dar nu pentru industria telecomunicațiilor.  
În lipsa unei asemenea măsuri sunt puține lucruri pe care reglementatorul le poate face. Nu este de dorit să schimbe formula de calcul, care a făcut deja obiectul unei consultări prealabile și nu a fost găsită vreo hibă majoră a acesteia, în afara ”austerității” menționate anterior.  Una dintre măsurile posibile, în cadrul actual, ar putea fi ca nivelul maxim al tarifului de terminare a apelurilor care, cu 2 luni înainte de finalul anului, este încă incert și în faza consultării publice, să fie aplicat după un interval de timp (6-12 luni) care să permită operatorilor să își efectueze cheltuielile deja bugetate, fără a tăia din alte investiții.  Nimic nu este mai rău pentru o întreprindere privată decât incertitudinea și măsurile bruște ale administrației.  Operatorii știau că o reducere substanțială (de 3 ori față de nivelul actual, cea mai mare de până acum, ca proporție) va avea loc la finalul lui 2013 dar în contextul financiar menționat la începutul acestui material, în care fiecare centimă contează, ar fi trebuit să știe cu mult mai multă vreme înainte nivelul exact al tarifului maxim pe care îl vor putea aplica de altfel încă 10 ani de aici înainte.
Vocea pieței este, cum spuneam, vocea rațiunii, cea mai puternică dintre toate. Vocea autorităților nu poate contrazice această realitate decât cu riscul de a așeza la fundamentul evoluțiilor viitoare ale sectorului telecomunicațiilor un maldăr de lozinci. 



Saturday, October 26, 2013

Recommended lecture of the month - October 2013 - The Boundaries of EC Competition Law. The Scope of Article 81 - Okeoghene Odudu

"The Boundaries of EC Competition Law. The Scope of Article 81",
Okeoghene Odudu
Oxford University Press, General Editors: Paul Craig and Grainne de Burca, 2006
Available on-line at Amazon - http://www.amazon.co.uk/The-Boundaries-EC-Competition-Law/dp/0199278164


The competition restriction embedded in the current article 101 of the Treaty on the Functioning of the European Union (TFEU) is often taken as a standard provision of the competition law in the European Union. It is a legal provision written in plain language and rather short, compared to other provisions in the TFEU.  However, the article 101 is rich in meanings nd for this reason the restrictions to enter into anti-competitive agreements should never be viewed and applied in a simplistic way. 
Any study and attempt to clarify the right meaning and application of article 101 TFEU has an amplified effect, due to the fact that all the prohibitions of the competition restraints, in the legislations in the Member States are shaped on this provision. Article 101 TFEU is the "mother" of all such provisions in the legislation of the Member States and not only, as the EU model looks attractive and inspires legislators in many other jurisdictions outside EU
Okoghene Odudu intention is to bring the meaning and the application of article 101 TFEU back to what should be its roots, after decades when the primary goal of the public enforcement of article 101 has been related mostly to the achievement of the internal market of the European Union.
In his view the article 101 TFEU and the restrictions of the collusive practices contained therein are entirely justified by the allocative inefficiencies that flow from such practices whilst the possibility to exempt certain practices from the interdiction, based on article 101 (3), is based on the achievement of productive efficiencies which compensate the allocative inefficiencies.  According to Mr.Odudu, the correct application of article 101 TFEU (former article 81) must take into account both the allocative and productive efficiency and any conclusion of whether or not an infringement took place should be done by balancing the two and by reading properly the net result.  
Although Okeoghene Odudu uses almost entirely legal terms and vocabulary in support of the approach he proposes, without recurring much to economic theories, his plea goes hand in hand with the recent trend in EU which favors a more extended use of economic arguments and analysis in the enforcement of the competition rules - see for instance the Best Practices for the submission of economic evidence and data collection in cases concerning the application of article 101 and 102 TFEU and in merger cases, issued by the European Commission as a Staff Working Paper in 2011. 
The only critic I could make to the sound approach of Okeoghene Odudu is that he is rather shy on proposing improvements of the basic EU competition regulation.  Are the conditions specified by article 101 (3) TFEU a good and workable test for measuring productive efficiency? Rather not.
Particulary the conditions not to impose on the undertakings concerned restrictions which are not indispensable to the attainment of the productive efficiency and not to afford such undertakings the possibility to eliminate the competition in respect of a substantial part of the products in question, are burdensome and raise the standard of proof for such efficiencies at incredibly high levels - a  true "probatio diabolica".  
Hence, de lege ferenda, the article 101 (3) should be amended in such a way as to allow its application in any competition case.
Before this will happen it is worth that every competition practitioner, on the public or private side of the enforcement, reads the arguments of Okeoghene Odudu and takes them into consideration in the application of the prohibition to collude to specific cases and situations.


Friday, October 4, 2013

Analiza de către Consiliul Concurenței a tranzacției GFR/CFR nu este o formalitate

Să ofer pentru toată lumea câteva clarificări în legătură cu obligațiile Grup Feroviar Român în ceea ce privește CFR și obținerea autorizării Consiliului Concurenței:
1. Tranzacția putea fi notificată încă de acum 3 luni - din iunie 2013 - iar până acum decizia de autorizare sau de respingere ar fi fost, poate, deja emisă sau în orice caz aproape de final. Nu s-a întâmplat acest lucru dar se știa că analiza Consiliului Concurenței durează cel puțin câteva luni - au fost declarații exprese ale conducerii Consiliului + consultanții ar fi trebuit să știe care sunt termenele.
2. Consiliul Concurenței emite O DECIZIE - nu un aviz - care poate fi de autorizare cu condiții (exemplu: renunțarea la/vânzarea unor active) sau de respingere.
3. Pentru evaluarea efectelor tranzacției în intervalul de maxim 5 luni de la primirea tuturor informațiilor necesare Consiliul Concurenței realizează O INVESTIGAȚIE.  
4. Plata INTEGRALĂ a prețului se poate face oricând după semnarea contractului de vânzare-cumpărare și nu este condiționată de decizia Consiliului Concurenței. Dacă decizia este de respingere prețul este, desigur, restituit.  De cele mai multe ori pentru a garanta că achizitorul are banii dar și pentru a facilita returnarea prețului, în caz de refuz al autorizării, prețul integral este plătit într-un cont escrow (custode).  
În concluzie: procedura care trebuie parcursă de GFR în fața Consiliului Concurenței nu este nici pe departe o formalitate, ci este o procedură complexă care poate rezulta inclusiv în respingerea autorizării preluării CFR de către GFR.  Autorizarea va depinde, până la urmă, de angajamentele pe care și le va asuma GFR - în principal cesiuni de active - care vor fi supuse inclusiv observațiilor din partea terților interesați în cadrul unui test de piață.

Dacă reducerea tarifelor de terminare a apelurilor chiar ar fi un dezastru, acesta era unul previzibil

Greii din telecom cer ANCOM să schimbe radical planul de reducere a tarifelor de interconectare

ieri, 20:13Autori: Adrian Seceleanu , Adrian Dumitrache
Dacă tarifele de interconectare vor fi reduse de anul viitor de la 3 eurocenţi / minut la 0,86 eurocenţi / minut, statul va pierde taxe de 13 mil. euro / an, iar companiile de telecom venituri totale de 206 mil. euro, potrivit unui studiu al KPMG, finanţat de o asociaţie a Cosmote, Orange şi Vodafone.
Planul Autorităţii de Regle­mentare în Comunicaţii (ANCOM) de a impune, peste trei luni de zile, o reducere cu 71% a tarifelor de interconectare practicate de operatorii de telefonie mobilă nu ţine cont de realităţile de pe piaţă şi va avea ca efect doar o reducere a capacităţii companiilor de a investi în reţele de voce şi internet mobil de ultimă generaţie, au declarat, în cadrul unei conferinţe, directorii generali ai Cosmote, Orange şi Voda­fone, cei mai mari operatori de telefonie mobilă de pe piaţă.
Una dintre cele mai serioase probleme provocate de acest plan este aceea că după ce tarifele de interconectare din România vor fi mai mici decât cele din Germania sau din alte ţări din lume, operatorii locali vor pierde o sursă importantă de venituri şi de profitabilitate, a a declarat Jean-François Fallacher, CEO al Orange România. „O asemenea scădere a tarifelor ar fi dăunătoare. Se pierd bani pe care companiile locale îi primeau de la operatori din străinătate.“
Întrebarea care se pune este ce vrea ANCOM să repare cu acest plan, în condiţiile în care în România sunt cele mai mici tarife de telecom din UE, iar traficul este unul dintre cele mai ridicate. „Trebuie să ne asigurăm că modelul rămâne sustenabil“, a spus Iñaki Berroeta, CEO al Vodafone România.
Şeful Romtelecom şi Cosmote, Nikolai Beckers, a afirmat că, pe lângă reducerea de venituri de 200 milioane de euro, trebuie luată în calcul şi investiţia în 4G în următorii ani, preconizată la 300 mil. euro.
„Vom avea o lip­să de 500 milioane de euro, o sumă importantă în contextul actual, care trebuie acoperită într-un fel sau altul. Una din opţiuni ar fi majorarea tarifelor practicate pentru clienţii finali, dar piaţa românească nu va accepta o astfel de măsură şi este normal să se întâmple aşa. Pe de altă parte, pentru a avea servicii de calitate şi o infrastructură bună, avem nevoie de investiţii şi, în acest context, trebuie să ajungem la un compromis cu autoritatea de reglementare“, a spus Beckers.
Statul va pierde anual taxe de 13 mil. euro, iar operatorii de telefonie mobilă vor pierde venituri de 206 mil. euro în cazul în care ANCOM nu îşi va schimba planul de a reduce de la 1 ianuarie 2014 tarifele de interconectare ale operatorilor de la 3,07 eurocenţi pe minut la 0,86 eurocenţi / minut, potrivit unui studiu realizat de KPMG la solicitarea Asociaţiei Operatorilor Mobili din România (AOMR), o organizaţie care grupează Cosmote, Orange şi Voda­fone - cele mai mari companii locale de comunicaţii mobile.
Statul va pierde venituri din TVA de 3,6 mil. euro şi 9,5 mil. euro din impozitul pe profit, a spus Ciprian Negură, senior manager, Telecom Advisory la compania de audit KPMG.
În ceea ce priveşte operatorii, impactul net va fi de aproape 60 mil. euro pe an, în condiţiile în care odată cu scăderea veniturilor de 206 mil. euro şi costurile companiilor de comunicaţii se vor reduce cu aproximativ 146,7 mil. euro. „Reducerea este mai mare la capitolul venituri decât la capitolul costuri. Aceşti bani (cei 60 mil. euro - n. red.) se taie direct de la fondurile alocate investiţiilor şi construirii de infrastructură“, a spus Negură. România va avea ca rezultat al acestei decizii a ANCOM o industrie de telecomunicaţii „low-cost“ cu investiţii „reduse“, a adăugat el.
ANCOM ar trebui să asculte cu atenţie toate opiniile şi în special „argumentele bazate pe costuri financiare“ legate de evoluţia tarifelor de interconectare pentru operatorii de telefonie mobilă şi să ia o decizie care să nu creeze „uriaşe probleme“ şi să ducă Româ­nia într-o „extremă“ între ţările Uniunii Europene, a declarat pe de altă parte ministrul societăţii informaţionale Dan Nica în cadrul conferinţei organizate de Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR).
În intervenţia sa, ministrul a susţinut indirect punctul de vedere exprimat de cei trei operatori, respectiv acela că ANCOM ar trebui să nu propună o reducere atât de brutală a tarifelor de interconectare de la 1 ianuarie 2014, de la 3,07 eurocenţi pe minut la 0,86 eurocenţi / minut.
„Ceea ce cred eu este că România are nevoie ca întotdeauna de înţelepciune şi de găsirea unui echilibu just. Deci nu poţi să te compari cu alte ţări din UE, să faci un benchmark atunci când vorbeşti de tarifele de terminare fără să te uiţi la faptul că tarifele tale de retail sunt deja cele mai mici din Europa. Trebuie să existe un echilibru care să conducă la o decizie foarte înţeleaptă în domeniu pentru că o decizie care ar putea să fie nefundamentată ar putea să conducă în mod evident la o încetinire sau o stopare a investiţiilor în 4G, lucru pe care nu ni-l dorim sub nicio formă. În domeniul tarifelor de termuinare s-au luat diverse decizii, s-au adoptat diverse modele. (…) eu nu cred că nu s-au făcut studii de impact ci că pur şi simplu nu s-au avut în vedere o mulţime de factori când s-a luat această decizie care este, nota bene, obligatorie pentru toate ţările Uniunii Europene. Unele ţări au adoptat un anumit model ( de calculare a tarifelor de interconectare - n. red.) - LRIC pur - care este un model care nu ia în considerare foarte multe costuri, cu licenţe, sau alte costuri care sunt considerate că nu au legătură cu tarifele de terminare“, a spus Nica.
Ministrul a adus apoi în discuţie faptul că anul trecut statul român a încasat de la Cosmote, Orange, RCS&RDS şi Vodafone aproape 700 de milioane de euro în urma unei licitaţii prin care operatorii au achiziţionat spectru radio pentru servicii de date mobile 4G şi şi-au reînnoit dreptul de utilizare pentru frecvenţele deja utilizate.
„Dacă această sumă (de 700 mil. euro - n. red.) nu este recunoscută la calculul tarifului de terminare pentru o perioadă de timp acest lucru ne creează şi va crea o problemă“, a spus Dan Nica. „De asemenea, vrem să dezvoltăm 4G - iar ca să dezvolţi 4G ai nevoie de o mulţime de echipamente care trebuie să fie instalate într-o mulţime de locaţii şi care trebuie să le amplasezi pe teritoriul ţării care nu este nici foarte mic şi nici foarte uşor de acoperit datorită diferenţelor de relief. Dacă investiţiile în 4G nu sunt luate în considerare deloc la calculul tarifelor de terminare, nici măcar ca un procentaj, această chestiune nu va fi foarte stimulativă pentru investiţiile 4G şi atunci vom fi bucuroşi că vom avea un tarif de terminare care este comparabil cu cel din Franţa, şi fără (a avea - n.red.) reţele 4G. Sau (vom avea - n. red.) reţele 4G în Bucureşti şi când am ieşit afară din Bucureşti - nu (vom avea - n. red.). Ar fi de acceptat un asemenea model? Nu“, a punctat ministrul.
În încheierea intervenţiei susţinute în faţa directorilor generali ai Cosmote & Romtelecom, Orange şi Vodafone, şi a vicepreşedintelui Consiliului Concurenţei Valentin Mircea, ministrul a sugerat că ANCOM trebuie să asculte toate argumentele aduse de industrie.
„Eu îi felicit pe cei de la ANCOM pentru că au o consultare foarte activă în care toate punctele de vedere şi modelele, mai ales argumentele care sunt bazate pe costuri financiare şi pe predicţiile normale care se fac în asemenea situaţii sunt analizate, astfel încât şi în acest domeniu România să fie un exemplu de înţelepciune şi nu un exemplu în care te afli într-o extremă sau în alta, lucru care ar putea să creeze uriaşe probleme.“
Pe de altă parte, Valentin Mircea, vicepreşedintele Consiliului Concurenţei, a spus şi el că i se pare că modelul utilizat de ANCOM este „sever şi uşor excesiv“, adăugând însă că operatorii ar trebui să înceteze să se plângă de acest lucru, în condiţiile în care planul este anunţat de ani de zile de Comisia Europeană şi nu constituie altfel nicio surpriză. „Operatorii trăiesc din nostalgie uneori. Se ştia foarte bine că se ajunge aici. Eu înţeleg regretele, dar nu cred că ajută“.
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 04.10.2013

3G este o necesitate, 4G este un ideal - deocamdată.

Ziarul Financiar, 4 octombrie 2013

Mircea, Consiliul Concurenţei: Operatorii să folosească la maxim 3G, reţelele 4G să fie construite unde este cerere

ieri, 23:30Autor: Adrian Seceleanu
Operatorii de telefonie mobilă din România ar trebui să exploateze în primul rând la capacitate maximă tehnologia 3G înainte de a trece la reţele 4G – care ar trebui implementate doar în zone urbane unde există care cer aceste servicii, a declarat Valentin Mircea, vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei, în cadrul unei conferinţe organizate de Asociaţia Operatorilor Mobili din România (AOMR).
“Unde sunt eu mai reticent … toată lumea spunea de 4G. Sevorbeşte de 4G şi de viteze de internet din ce în ce mai mari. Cred că întâi trebuie să ne gândim la 3G şi la folosirea sa la capacitate maximă iar 4G să vină ca un complement ulterior, în condiţiile în care piaţa în sine va cere aceste servicii, şi în zonele în care va fi necesar.
E adevărat că 4G poate acoperi şi zonele rurale, dar este evident că 4G-ul este mai util şi poate fi monetizat mult mai bine în centrele urbane şi centrele de business, care au nevoie de viteze mult mai mari de date”, a spus Mircea.
El a adăugat că deşi Europa este în competiţie cu SUA sau Asia în ce priveşte acoperirea cu servicii de date 4G, autorităţile comunitare nu ar trebui să împingă operatorii spre dezvoltarea de asemenea reţele. “Cred că şi reglementatorii de la Comisia Europeană trebuie să asculte în primul rând vocea pieţei. Este o competiţie între continente, dar aceasta nu înseamnă că poţi grăbi lucrurile, pentru că operatorii trebuie să finanţeze de undeva aceste investiţii”.


Tuesday, September 24, 2013

Articol ZF - Valentin Mircea, "rebelul” de la Consiliul Concurenței și-a dat demisia după patru ani

Valentin Mircea, „rebelul“ de la Consiliul Concurenţei, şi-a dat demisia după patru ani

ieri, 21:19Autor: Adelina Mihai
Valentin Mircea, avocatul care ocupa din mai 2009 funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Concurenţei, va părăsi instituţia la finele acestei luni, ca urmare a unor nemulţumiri legate de „atitudini ale instituţiei“ care nu corespundeau principiilor sale.
 
„Au fost cazuri în care am fost în dezacord cu ei, iar în ultima perioadă am resimţit o oboseală. Venind din sectorul privat, aveam o abordare mai di­namică, pe care unii colegi nu o aveau, de aceea unele discuţii se pre­lungeau de la câteva zile la câteva luni, în con­tradicţie cu mo­dul meu de lucru. Per an­sam­blu însă, expe­rien­ţa în cadrul Con­siliu­lui Concurenţei a fost ca o şcoa­lă pentru mine, am învăţat foarte mul­te lucruri care îmi vor fi de folos de-acum încolo“, a spus Valentin Mircea.
 
El a fost oficialul „rebel“ al Consiliului Concuren­ţei, având în vedere că îşi exprima punctele de vedere într-un mod considerat poate prea direct pe teme legate de concurenţă, încălcând cutuma din administraţia publică, unde declaraţiile „tari“ sunt făcute doar de şeful instituţiei.
 
Din poziţia pe care o avea în cadrul Concurenţei, el a fost foarte activ pe zona de telecomunicaţii, participa la conferinţe şi îşi exprima opiniile pe toate subiectele de interes din industrie, de la cum ar trebui să evolueze tarifele de inter­co­nec­tare până la impactul intrării pe piaţa de servicii TV a Orange. O parte din punctele sale de vedere erau publicate şi pe un blog.
 
Licenţiat în Drept la Universitatea din Bucureşti, Valentin Mircea spune că, de acum încolo, se va ocupa de studii şi cercetări în domeniul concurenţei, în cadrul Centrului de Studii în Dreptul Concurenţei al Facultăţii de Drept din Universitatea Bucureşti. Ca realizări notabile în ultimii ani la Consiliul Concurenţei, el a precizat că a contribuit la modificarea şi modernizarea legislaţiei de concurenţă, creşterea vitezei de investigare a faptelor anti-concurenţiale, promovarea regulilor de concurenţă şi reforme în activitatea internă a Consiliului Concurenţei.
 
În perioada 2000- 2009, el a acordat asistenţă juridică membrilor Parlamentului şi Guvernului în redactarea unor proiecte de lege care priveau şi mediul de afaceri, dar a lucrat şi cu reprezentanţa Băncii Mondiale din România. Timp de doi ani (1997- 1999), el a fost avocat în cadrul firmei de consultanţă fiscală şi audit KPMG România, iar din 1999 până în 2003 a lucrat pentru casa de avocatură britanică Sinclair Roche and Temperley, devenită ulterior Stephenson Howard. În 2003, şi-a fondat propria firmă de avocatură, cu specializare în dreptul fiscal, dreptul energiei, dreptul muncii, dreptul mediului şi dreptul medical.
 
Acest articol a apărut în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 20.09.2013
 


Thursday, September 19, 2013

I decided to take a break. It is a matter of principles.

This is not a post – it is an announcement, a message and a brief report regarding my activity as Vice-President of the Romanian Competition Council.  At the end of September 2013, I shall take a break from the Competition Council, after 4 and half years period, started in May 2009. 

The reasons for this decision are of personal nature.   On one hand I want to dedicate from now on to studies and researches in the competition area, mainly at the Center for Studies in Competition Law at the Bucharest University and to follow post-doctoral studies at a European university. 
My list of project is extended and it includes, on the medium term, an ambitious project for a treaty on competition law.
On the other hand, I have a certain discontent with respect to the current realities in the Romanian Competition Council and with respect to several approaches of the institution, which do not match with its mission, the applicable procedures and to my personal principles.  I shall not provide details on my discontents but I can say that it is about events which took place recently, where the competition authority either did not act properly (at least in my opinion), or acted without solid arguments.  Although I am aware of the fact that misjudgments do happen – and these could be equally mines  - I also believe that there are limits and that persons in public positions must act always in accordance with their ”job description”, firmly but also in full respect of the norms, insulated from their subjective views or any additional element which has no direct connection to the respective case.   

I believe in principles and in the fact that these must be observed even when they seem to be rather burdensome.  The principles and the rules issued for their application do have this feature of rigidity but we also should be aware that in the absence of this rigidity the principles would lack the necessary strenght and they would transform in a soft material, easy to be modeled and shaped according to the wishes and the interests of everyone.  This is not an option for a state where the rule-of-law prevails.
With regard to the Romanian Competition Council I believe that its activities and results have the same importance as the activities and the results of institutions such as the National Bank of Romania, the Constitutional Court or the Prosecutor’s Office.  The Competition Council is an institution which is essential to the market economy and the market performance may be influenced to a significant degree by the activities and the performance of the Competition Council. 

Because the position I held is a public position, it is normal to present to everybody a brief report of the activities performed in this position for the duration of my mandate.  From a personal standpoint I had plenty of professional achievements in this period and the best results in my career so far.  I shall remain with the satisfaction that I contributed to the rebirth of the Romanian Competition Council and to its transformation in an institution which is both feared and respected, as it should be, to the benefit of the respect of the competition rules.  In 2009 I accepted to join the Competition Council because I was both aware of its strong points and the role it was meant to play and to the reality that the effective performance of this institution was below the expectations.  The Romanian Competition Council was either the “sleeping beauty” or the “sleeping beast”, depending on the part of the barricade from which the Council was considered. 

When I got to RCC I found both good and bad things. I discovered that there are some very professional and dedicated people in the staff but I also noticed quickly that a large part of the staff lacked motivation and impetus for delivering better results and achieving the results required from an efficient competition authority.  The speed of the investigations was slow, the procedures were more bureaucratic than they should have been and the communication both inside RCC and with the outside stakeholders was poor and most often lacked consistency.
So, together with the colleagues from the Board I embarked in an ambitious, although necessary, endeavor in order to make RCC a reputable and efficient institution.  Among the first things to be done was to upgrade the competition legislation, which was lagging behind the EU legislation and lacked some instruments and provisions which were already widely used across the European Union.  The amendments to the Romania Competition Law took considerable efforts and time (almost the entire years 2010 and 2011) but the effort was worth and, besides, it was shared by a large number of people from the RCC staff and also from outside - the amendments were prepared in a close collaboration with the stakeholders, especially with AmCham, which was always open to us and provided quick and useful feed-back. I must say that we were not always in agreement with the private stakeholders but even when their proposals were not accepted, we took the effort to explain why a specific provision was introduced or not.  Besides the competition law, which incurred amendments for some 90% of its provisions, we had to revisit and to amend the huge volume of secondary norms issued by RCC in application of the law.  I had the honor of coordinating all this delicate and complex reform process but I have to say that the merit for the good things in the new regulations belongs to my colleagues in the drafting team, whilst I had just the role of a coach (sometimes, a player too but in short this was a team effort!). Like any coach, I assume responsibility for the bad or unclear provisions in the new legislation!
A second line of action was to enhance the enforcement of the competition rules and to apply them in a strict, although proportionate way.  In order to achieve this, we provided more specific and detailed fining guidelines, so that each infringement receives the sanction it deserves, nothing more or less. The staff was encouraged to investigate in an objective manner and outside any interference from the management.  As a result, the number of finalised cases increased and so did the amount of the total fines (although we never set this as a goal or even indicator of the RCC activity).   New investigations were opened, in markets not touched before and involving companies with a large impact on the economy and the consumers.  In the same time, based on the new provisions introduced in the Competition Law, in line with the legislation and practice in the European Union, RCC started to use alternative instruments, such as the commitments in order to finalize investigation in a faster manner and to re-establish the competition process in the respective markets.  

A third line of action was represented by advocacy and communication.  RCC opened its windows to the private and public stakeholders and allowed the free flow of ideas and arguments in both directions.  I have to disclose that this openness has been greeted with reserve and even opposition from some of the staff, as they thought that a public authority should live behind the thick walls of its fortress and fire, from time, to time, from there, without shaking hands with people outside the walls.  The Board had a different approach and considered that a correct and transparent flow of ideas would be beneficial for both sides and would help achieving our goals as a competition authority.
RCC not only stepped outside the walls but it also increased its impact and activities across the borders of Romania and I can give as examples the activities in which I was involved in the International Competition Network, the European Competition Network, OECD and the assistance provided to the Republic of Moldova for the drafting of its first state aid law and of a new competition law, aligned with the regulations of the European Union.  
All these activities were accompanied by a tedious internal reform of RCC, aimed at preparing the authority for the important mission it has in the market economy. RCC has been, in 2010 and 2011 in a functional review, made by a team of experts from the World Bank.  There were 6 public authorities and ministries from Romania involved in similar reviews at that time but I have to say that RCC was the only which volunteered for this review. RCC also received one of the highest evaluations from the public authorities subject to the audit of the World Bank. As a follow-up, the World Bank was called in in 2012 to assist with the implementation of the action plan which incorporates the conclusion of the review, based on a financing from the European Union (PODCA). 
On the side of the efforts of RCC as an institution, I made some efforts to stimulate the higher education in respect of the competition law and economics in the Romanian universities. I initiated and I was able to start the activity of a Center for Studies in Competition Law at the Law Faculty of the Bucharest University, the first of this kind in a Romanian university.  The merit for this belongs to the dean of the Law School, Professor Flavius Baias, to Professor Sorin David and to Professor Adriana Almasan.  
As I noticed the need for a better competition culture, I wrote several articles and even a book, in this period, on the sense and the application of the competition rules and I had speeches at various conferences, on competition-related issues.
These are, briefly, the activities I had during my mandate at the Romanian Competition Council.  I do not praise them, I only mention them.  It is up to everyone to consider whether they meant something and if there are result which would justify the position I held and the public money from which I have been paid.  I personally consider that I did nothing more than to start building, alongside my colleagues from the Romanian Competition Council, the road towards a stronger, more powerful and fairer institution.  But roads are of no use if they do not lead to any destination or too much time is required to reach that destination.  Thus, it is the duty of the colleagues which remain at RCC and of those who will later join the team to continue advancing on this road and to reinforce it. 
I shall return always with an open heart and I am convinced that the high level of activity from the previous years shall continue, due to the remarkable qualities of the staff, above many other public authorities (no offence to the colleagues in other public authorities!) I heard opinions from colleagues in RCC, saying that they regret my decision to leave the Council.  Equally, there might be persons, within or outside the Competition Council which receive this with joy.  To both categories I have to tell that the real strength of an institution does not reside in a person or another but in the force of the assembly and in the human and professional skills of those who are part of the staff.  And the conditions in the case of the Romanian Competition Council are very good, which justifies my trust that the activity to enforce the competition rules shall be as vigorous as today and even more intense than it used to be. 
At the moment of this break, I would like to thank mainly to my colleagues in the Romanian Competition Council but also to those with whom I came across during my mandate at RCC – persons from other public authorities or from private undertakings, people from academia and from the media.  I say to all of them: all the best!